“Dorel“ de la CJ Timiș lovește din nou – Alin Nica a făcut girații “cât un colac folosit de copii la piscină“ pe drumul dintre Timișoara și Giroc: “din dorința de a fluidiza traficul, noi îl îngreunăm“

Administrația PNL a CJ Timiș, condusă de Alin Nica, cercetat de procurorii Curții de Apel Timișoara pentru conflict de interese, fals în declarații și folosire funcției pentru favorizarea unor persoane, își arată din nou incompetența.

Așa cum Buletin de Timișoara a prezentat pe data de 24 aprilie 2023, CJ Timiș a realizat o achiziție publică, prin încredințare directă, pentru a stabilit constructorul celor patru sensuri giratorii de la Giroc. Firma câștigătoare a primit un contract de aproape 500.000 de lei.

Conform datelor disponibile în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, firma angajată de Consiliul Județean se numește Gold Tag Trans SRL, cu sediul în satul Leu, județul Dolj, în apropiere de municipiul Craiova. Interesant este că potrivit datelor din listafirme.ro, firma din Dolj nu are niciun angajat și îl are ca asociat unic și administrator pe un anume Grigorie Toni Alexandru, care potrivit unei declarații de avere din 2020, este inginer la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara și membru al PNL Timiș. Mai mult, acesta figura în 2020 pe lista candidaților PNL Timiș la Camera Deputaților în cadrul alegerilor parlamentare, așa cum reiese dintr-un articol al ziare.com, iar în 2016 a figurat pe lista candidaților PNL Timiș la Consiliul Local Timișoara, așa cum reiese dintr-un articol al ziuadevest.ro“, se arăta în articolul respectiv.

Ei bine, după ce sensurile giratorii au fost montat, Consiliul Județean Timiș ar putea renunța la ele.

Anunțul a fost făcut chiar de șeful instituției, Alin Nica, “băiatul de pe sate“.

Decizia ar putea fi luată după ce șoferii s-au plâns că existența girațiilor îi încurcă în trafic.

Noi avem în lucru două sensuri giratorii definitive (n.r. ! cum vine asta), dar până se fac toate procedurile legale de licitație, obținere de avize, de obținerea autorizației de construire mai durează ceva timp. Am să merg pe teren să văd, să văd care e situația, iar dacă se dovedește din dorința de a fluidiza traficul noi îl îngreunăm și mai mult, noi vom renunța la aceste chestiuni, mai ales că e o chestiune provizorie și vom aștepta până vom face acele sensuri giratorii definitive, care vor avea două benzi pe sens nu una“, a spus fiul satului Dudeștii Noi, Alin Nica, într-o ședință recentă de plen a CJ Timiș.

Discuții despre aceste caricaturi numite de administrația PNL sensuri giratorii provizorii au avut loc chiar în ultima ședință de plen a CJ Timiș, iar Alin Nica a fost făcut de râs chiar de un consilier județean PNL.

Cred că ar trebui să găsim soluții în perioada următoare, o vizită a specialiștilor în drumuri acolo este necesară. Paradoxal, pe un drum județean cu două benzi pe sens se merge pe un singur sens. Prima banda este folosită de la intrarea în Timișoara până la Primăria Giroc, cealaltă bandă fiind folosită în proporție de 1-2%”, a spus consilierul județean PNL Timiș, Marin Popescu.

La fel de nemulțumit de sensurile giratorii s-a arătat și consilierul județean PSD, Ioan Sorincău, care a comparat girațiile cu un colac de salvare folosite de copii la piscină.

MAI PROVIZORIU DECÂT PROVIZORIUL ABSOLUT. MINUNEA DE LA GIROC, PE DRUMUL JUDEȚEAN DJ 595. O lucrare absolut necesară pe drumul județean care leagă Girocul de Timișoara stârnește uimire. Sensuri giratorii cât un colac folosit de copii la piscină, separatoare de sens ce par falnice simboluri ale virilității administratorilor drumului, estetică rutieră … apreciați dumneavoastră. Am solicitat în ședința de consiliu județean din 19 iulie a.c. remedierea acestei lucrări, iar domnul președinte m-a asigurat că se lucrează la reproiectarea a două sensuri giratorii și a promis că întreaga lucrare va fi revizuită. Succes!“, a scris Ioan Sorincău pe Facebook.

Reamintim că administrația PNL a CJ Timiș s-a făcut de râs la nivel național după ce a fost dezvăluit faptul că a uitat un stâlp în mijlocul drumului la Giarmata, transformând Timișul într-un fel de Vaslui.

Totodată, mai reamintim că Direcția de Drumuri Județene a CJ Timiș este condusă de un fost miliar fără nicio expertiză în zona drumurilor, fost șef la transfuzii sanguine și specialist în resurse umane.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole