Dominic Fritz: suntem într-un moment important în istoria orașului – a fost votat PUZ-ul pentru Muzeul Revoluției – mă bucur foarte mult că am ajuns în acest moment

Planul Urbanistic Zonal pentru Muzeul Revoluției din Timișoara a fost votat de consilierii locali în ședința ordinară de marți.

Muzeul va fi amenajat în curtea fostei Comenduiri a Garnizoanei Militare din Piața Libertății.

Clădirea va avea subsolul deschis și elemente arhitecturale contemporane, completate la exterior cu o piațetă comemorativă acoperită și zone de luciu cu apă.

Proiectul de 17 milioane de euro va fi realizat cu fonduri de la Ministerul Culturii, a spus primarul Dominic Fritz în plenul Consiliului Local.

Da, aș vrea foarte scurt, pentru că e un moment important, cred eu, în istoria orașului, să spun două-trei vorbe despre asta. Asta este PUZ-ul pentru Muzeul Revoluției, un proiect al Ministerului Culturii, deci nu este proiectul nostru, dar… totuși, noi suntem orașul care va găzdui acest muzeu, și PUZ-ul este elementul cel mai important ca firma care deja are contractul de proiectare să finalizeze proiectarea și apoi să vină pentru autorizație de construire. Iar Ministerul are, printr-o finanțare, deja și banii pentru a executa acest proiect. Acest PUZ prevede ca, în curtea Garnizoanei, să fie construit un nou corp. A fost și o mică dezbatere. Corpul va fi mai restrâns decât în primele planuri. Va fi o opțiune de a deschide această curte interioară și spre Lucian Blaga, și chiar spre Modex. La un moment dat, și în acest corp nou va fi acest Muzeu Național al Revoluției, iar în corpul vechi — adică ce este acum, ce unii dintre dumneavoastră poate au fost la o expoziție temporară sau la Bienala Beta — acolo, aceste spații vor rămâne cumva spații pentru expoziții temporare, deci nu le pierdem pentru birouri sau așa ceva. Da, mă bucur foarte mult că am ajuns în acest moment, și la județ, și la noi, în Primărie. Au fost foarte mulți oameni implicați în elaborarea acestui PUZ. Mulțumesc și Ministerului pentru buna colaborare și, încă o dată, sper ca, cu această aprobare, o să vedem în următorii ani efectiv șantierul acolo, la Garnizoană, și, în sfârșit, după mai mult decât 35 de ani, România o să aibă un Muzeu al Revoluției„, a spus Dominic Fritz.

Înființat prin lege în iunie 2022, Muzeul Naţional al Revoluției Anticomuniste din Decembrie 1989 va funcționa sub autoritatea Ministerului Culturii.

Situată într-o zonă centrală recent modernizată, clădirea beneficiază de acces facil şi vizibilitate sporită. Imobilul a fost transferat în administrarea Ministerului Culturii de la Ministerul Apărării Naționale în anul 2019.

Potrivit Ministerului Culturii, contractul de proiectare a fost semnat în noiembrie 2021, însă prima etapă a fost întârziată aproape doi ani din cauza cercetărilor arheologice şi a dificultăților în obținerea avizelor.

În 2022-2023, specialiști de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei au efectuat săpături la Timișoara, descoperind rămășițe ale unor structuri din secolul al XVIII-lea.

În ianuarie 2024, Comisia Națională de Arheologie a aprobat integrarea parțială a acestora în conceptul muzeului.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole