Dominic Fritz revoltat de posibila închidere a “centrului groazei“ din Timișoara: informațiile pe care le-ați primit sunt false – autoritățile nu au înțeles că aici nu e cămin de bătrâni

Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, a anunțat luni controale la toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități şi cele destinate copiilor.

Am emis un ordin privind constituirea unei comisii mixte de control la toate centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor adulte cu dizabilități şi cele destinate copiilorTimp de o săptămână, reprezentanții instituțiilor cu atribuții (Agenția Județeană pentru Plăți şi Inspecție Socială, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, Direcția Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranța Alimentelor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția) vor controla toate centrele din județ“, a scris Mihai Ritivoiu pe Facebook.

Controlatele erau dispuse ca urmare a scandalului național ce privește centrele groazei.

După câteva ore de la anunț, prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, a revenit cu o nouă postare pe Facebook în care arăta că deja de la primul control au fost descoperite nereguli grave, așa cum puteți citi AICI într-un articol al Buletin de Timișoara.

Chiar în acest moment, una din cele 3 comisii mixte scrie un proces verbal prin care se închide temporar activitatea unui asemenea centru. Este vorba despre centrul de pe strada Martir Gogu Oprea, nr.24, Fundaţia Timişoara ’89, ce-i drept, este un centru care găzduieşte persoane fără adăpost. S-au constatat probleme majore şi centrul va fi oprit. Înţeleg că nu există autorizaţie ANSVSA pe bucătărie, probleme de igienă. Persoanele vor fi relocate la alte centre sau dacă este cazul la unităţi spitaliceşti. În acest moment identificăm soluţii, avem o celula de criză care lucrează la nivelul prefecturii. Aş dori să mai adaug faptul că pe lângă căminul de lux unde sunt pe mii de euro cazaţi bătrânii şi e şi bine că există, noi le verificăm pe toate. (…) E vorba de sume cuprinse intre 4000 – 6000 de lei, depinde de gradul de incapacitate al pacienţilor şi de mai multe condiţii. Sunt bani frumoşi la mijloc şi nu putem pe banii noştri să ne batem joc. Capacitatea este de 45 de persoane. Nu ştiu câte persoane erau acum la faţă locului. Ştiu că cele cu regim pentru persoane fără adăpost se cazează şi în cursul după-amiezii, serii, nu stau toată ziua acolo”, a declarat prefectul de Timiş Mihai Ritivoiu.

Imediat după control și anunțul privind închiderea centrului s-a putut verifica faptul că Centrul Fundației 89 nu este un azil sau cămin de bătrâni, iar multitudinea de reglementări legislative și diferitele categorii de centre pot crea multe confuzii pentru cetățeni, dar nu și pentru Prefectul Județului, care ar putea rămâne în istoria Timișul pentru că a închis un centrul de bătrâni care nu e de fapt un adăpost. Un fel de Radio Erevan.

La fața locului a decis și primarul Timișoarei, Dominic Fritz, care s-a arătat, într-un video pe Facebook, revoltat de posibilitatea ca centrul să fie închis și a denunțat o vânătoare de vrăjitoare.

Mai mult, din imagini se vede că centrul nu este închis.

Am fost astăzi la Fundația Timișoara 89 să văd cu ochii mei presupusele ”condiții de groază” prezentate de prefectul Ritivoiu și să vorbesc cu oamenii care își găsesc acolo adăpost. Condițiile nu sunt ca într-un hotel de lux, ci ca într-un cămin în care trăiesc mai mulți oameni cu probleme diverse în aceeași cameră. Totuși, astăzi prefectul de Timiș a anunțat că acest centru trebuie să se închidă. Au descins mai multe echipe ale instituțiilor de control ale statului să facă un control la cămin de bătrâni, Sunt absolut revoltat de atitudinea prefectului. Fundația Timișoara 89 este o fundație privată, prima fundație umanitară înființată după Revoluție și este condusă de scriitorul Petru Ilieșu care în 30 de ani nu a câștigat un leu din fundație. Mulți timișoreni au contribuit ca oamenii fără adăpost care ajung aici, oameni pentru care sistemul social de stat nu mai are soluții și care altfel ar trăi pe stradă, să aibă condiții decente. Mulți timișoreni au trecut pragul fundației pentru evenimentele culturale care se organizează acolo, în mijlocul oamenilor. Fundația 89 este un stâlp al solidarității timișorene, cunoscută, îndrăgită și susținută de oameni de toate culorile politice. Din bugetul de stat, în peste 30 ani NICIUN singur leu nu a ajuns la fundație. Totul s-a făcut și se face din sponsorizări și din subventiile primăriei, subvenții pe care le-am dublat anul acesta pentru a face față creșterilor de prețuri. E halucinant cum acum guvernul, care nu a făcut absolut nimic pentru acești oameni, pretinde că îi ajută dându-i afară din propria lor casă. E o decizie birocratică de o cruzime rară, care nu are nicio legatura cu interesul și demnitatea oamenilor. Toți cei din centru mi-au spus clar că vor sa trăiască acolo. E o decizie motivată doar de nevoia de a acoperi alt scandal.  Aveau nevoie de un scandal la Timișoara. Trebuia oare să-și facă prefectul ”norma”, să închidă ceva?“, a declarat Dominic Fritz, într-un video pe care îl puteți vedea AICI.

Petru Ilieşu, directorul Fundaţiei Timişoara ’89, a explicat că toate neregulile constatate vor fi remediate în două-trei zile, acestea fiind unele minore.

Acum e un hei rup peste tot, acum s-au trezit. Problemele fundamentale nu ţin de micile deficienţe pe care le au unii şi alţii, ci ţin de insuficienţa centrelor. Asta e marea problema. La noi sunt bolnavi proveniţi de la Gătaia (de la Spitalul de Psihiatrie Gătaia – n.r.), nu au voie să îi ţină decât o anumită perioadă de timp, ce facem cu oamenii ăştia? Acum vorbim de relocare. Spuneţi-mi unde se va face o relocare. Mergeţi la toate centrele din Timişoara şi vedeţi că nu sunt pline, sunt arhi-pline, pentru că nu există suficiente centre. Unde se duce un tânăr de 27 de ani cu retard psihic şi alte afecţiuni psihice, unde se va duce el după 2 ani de stat aici? Sunt probleme de legislaţie. Nu neg problemele interne pe care le avem aici, nu cred că sunt lucruri atât de grave pentru că s-au găsit poate patru kilograme într-un congelator de… rătăcite acolo. Ne-au dat o suspendare până la momentul în care noi remediem, dar noi în 2-3 zile putem remedia, dar nu sunt lucruri grave, punga aceea de alimente care se va arunca, apoi mai sunt probleme la contracte care trebuie să le  actualizăm. Nu puteam funcţiona, dacă nu aveam licenţă. Avem şi decret de utilitate publică. E prima organizaţie umanitară înfiinţată în România. Lucrurile nu sunt aşa de grave. Trebuie făcute nişte actualizări ale situaţiei, trebuie să ajungem la zi”, a declarat Petru Ilieşu.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole