Polițiștii locali s-au deplasat aseară, în jurul orei 18.00, în urma unei sesizări, pe Calea Dorobanților, unde s-a semnalat faptul că două persoane au sustras capacul unui canal din apropierea fântânii cu apă, punând astfel în pericol circulația celor care treceau prin zonă.
„În baza descrierii primite, polițiștii locali au cercetat perimetrul, depistând pe strada Mătăsarilor, în dreptul imobilului cu numărul 33, unde funcționează un centru de colectare fier vechi, doi bărbați, de 51 si 41 de ani, din Timișoara și Lugoj. Luați la întrebări, cei doi au recunoscut că au sustras capacul de canal și au și reușit să îl și vândă la centrul de colectare. Cei doi bărbați au fost predați către Secția 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt”, transmite Poliția Locală Timișoara.
Zeci de situații sunt semnalate anual la Poliția Locală referitoare la dislocarea sau lipsa unor capace de canal pe raza municipiului, acestea fiind anunțate ulterior la Direcția Tehnică din cadrul Primăriei și la Aquatim, pentru remediere.