Polițiștii din Timișoara au dat lovitura – au constatat că s-a furat o bicicletă dintr-un suport special amenajat pe Calea Bogdăneștilor

Polițiștii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara au reținut, un tânăr în vârstă de 25 de ani, bănuit de furt.

La data de 29 august a.c., în jurul orei  16:26, polițiștii Secției 4 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați de un bărbat cu privire la faptul că, o persoană necunoscută ar fi sustras o bicicletă din suportul special amenajat pentru biciclete situat pe Calea Bogdăneștilor din municipiul Timișoara.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă, în urma verificărilor efectuate, la scurt timp fiind identificat un tânăr în vârstă de 25 de ani, bănuit de comiterea faptei.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.

În urma probatoriului administrat în cauză, bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole