Deputatul Forumului Democrat al Germanilor, Ovidiu Ganț, îl susține pe Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL, la președinția Consiliul Județean Timiș – Dominic  Fritz susținut pentru un nou mandat de primar – Nicolae Robu acuzat de atacuri referitoare la etnia germană

Timişoreanul Ovidiu Ganţ, deputat din partea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), afirmă că cea mai bună formulă pentru Timişoara şi Timiş ar fi ca Dominic Fritz să ajungă din nou primar, iar Alfred Simonis să devină preşedinte al Consiliului Judeţean.

În privinţa lui Alfred Simonis, Ovidiu Ganţ a vorbit în nume propriu, nu al FDGR.

La nivel local, Forumul Democrat al Germanilor din România a anunțat susținere pentru Dominic  Fritz în cursa acestuia de-a obţine un nou mandat de primar.

La Consiliul Judeţean FDGR nu a luat vreo decizie, însă deputatul Ovidiu Ganţ ştie pe cine l-ar dori preşedinte al instituţiei.

Noi am declarat că îl vom susţine pe Dominic Fritz pentru un nou mandat de primar. La Consiliul Judeţean nu avem nicio decizie, dar în nume personal pot să spun că doresc să câştige Alfred Simonis. Pare oarecum paradoxal, dar pentru mine echipa câştigătoare este Dominic Fritz – Alfred Simonis”, a declarat Ganţ pentru deBanat.

Parlamentarul şi-a motivat susținerea pentru Alfred Simonis prin mai multe raţionamente.

Am aici mai multe argumente şi, repet, vorbesc în nume personal, nu implic Forumul German. Ca deputat, am colaborat foarte, foarte bine în parlament cu Alfred Simonis, fie că a fost vorba de procesul legislativ, fie de relaţiile externe şi aici evident că mă intereasează, în primul rând, colaborarea cu Germania. Au fost apoi proiectele pentru judeţul Timiş în care Alfred Simonis s-a implicat foarte mult, dar şi dialogul foarte bun pe care l-a avut cu Dominic Fritz. Nu în ultimul rând am un un argument poate mai subiectiv, dar care pentru mine contează. Şi mă refer la ascendenţa sa germană. La fel e şi cazul lui Dominic Fritz. Spre deosebire de Nicolae Robu sau alţi politicieni, chiar şi din Consiliul Judeţean, sunt sigur că de la Simonis nu vor veni atacuri referitoare la etnia germană. Cred că vă amintiţi de acele derapaje ale dlui Robu. Datorită acestor argumente obiective şi subiective îmi doresc să câştige Alfred Simonis preşedinţia Consiliului Judeţean, la fel cum vreau ca Dominic Fritz să obţină un al doilea mandat de primar. Chiar dacă fac parte din tabere politice atât de diferite, pentru mine primează omul, relaţiile umane şi nu apartenenţa politică”, a mai declarat Ovidiu Ganţ pentru deBanat.

Recent, Ovidiu Ganț a primit o distincție importantă din partea Camerei Debutaților, for legislativ condus de Alfred Simonis.

Cea mai înaltă distincție a instituției pe care o conduc, Colanul Camerei Deputaților, i-a fost oferită astăzi deputatului Ovidiu-Victor Ganț, secretar al Camerei și reprezentant al minorității germane în România. Pentru promovarea imaginii României, a poporului român, pentru echilibrul arătat și pentru munca depusă până acum, Ovidiu Ganț merită din plin această distincție pe care i-am înmânat-o în prezența ambasadorului Germaniei în țara noastră, Peer Gebauer. Totodată, ca reprezentant al minorității germane, a promovat constant și neobosit drepturile acesteia, și a luptat pentru consolidarea relațiilor româno-germane la nivel social, politic și economic“, a declarat Alfred Simonis.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole