Consilierul local PSD Radu Toancă: Primăria Timișoara va funcționa cu trei organigrame. Administrația pregătește o nouă reorganizare

Consilierul local PSD Radu Toancă susține că la Primăria Timișoara conducerea instituției pregătește o nouă reorganizare.

““Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost!”. Se pregătește o nouă organigramă, iar din ianuarie, primăria va funcționa cu 3 astfel de structuri. În luna ianuarie se va afla pe ordinea de zi a Consiliului Local Timișoara un proiect de HCL privind Organigrama, Statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara. Practic, este vorba despre un copy-paste al HCL 237 din 15 iunie 2021 – hotărâre contestată oficial atât de Curtea de Conturi, cât și de Tribunalul Timiș“, anunță Radu Țoancă.

Useriști funcționează în paralel, ilegal, cu 2 organigrame antagonice

“Administrația Fritz a solicitat justiției să îi traducă din română în română o sentință judecătorească definitivă, conform căreia HCL 237 este suspendată dar, în mod evident, a fost trimisă la plimbare. În Raportul Curții de Conturi, la pagina 14, se menționează:  “Ca urmare a atacării în instanță, prin Hotararea Tribunalului Timiș nr. 809 se suspendă executarea HCL 237/15.06.2021. În consecință, structura aflată în vigoare la data prezentului audit (5 noiembrie 2021) este cea reglementată de HCL 263/07.07.2020“. Aceste atenționări publice extrem de clare nu îi împiedică pe useriști să funcționeze în paralel, ilegal, cu 2 organigrame antagonice, cu zeci de funcționari angajați fără niciun temei legal. Mai mult, de 6 luni, anexele la proiectele de hotărâre de consiliu local sunt semnate haotic de direcțiile și serviciile de specialitate, cu vechile sau noile denumiri din cele 2 organigrame, în funcție de modul în care administrația Fritz se trezește în dimineața din ziua respectiva. Oricând, oricare dintre aceste hotărâri de consiliu local, în spatele cărora există referate și rapoarte de specialitate, asumate de direcții și servicii ilegale (ale noii organigrame), pot fi contestate și anulate. Mai mult, semnăturile funcționarilor publici angajați din luna iunie încoace sunt nule de drept, iar salariile încasate de aceștia trebuie returnate la bugetul local“, susține consilierul local social-democrat.

Concluzie: amatorism, incompetență, aroganță

“La începutul anului 2022 se vor desfășura 22 de noi concursuri pe ambele organigrame, demers care este deja contestat și atacat de Sindicatul funcționarilor publici din Primaria Timișoara. Există, așadar, toate premisele ca oamenii care vor câștiga aceste concursuri controversate să se trezească șomeri în foarte scurt timp, evident, nu din vina lor, iar telenovela organigramelor din PMT să se prelungească mult timp, cu episoade în justiție, pană la terminarea mandatului actualului primar! Concluzie: amatorismul, incompetența, aroganța, încercarea de a se poziționa deasupra legilor și de a crede că pot face orice  fără să pățească nimic, nerăbdarea  de a-și plasa colegii în funcții călduțe și bine plătite din bani publici, cu orice preț – sunt doar câteva din constantele primului an de mandat userist,  cu care au șocat un oraș întreg și au arătat adevarata față a oamenilor noi, când aceștia sunt “demachiați” de marketingul politic. Singurii păgubiți din războaiele pe care useriștii le-au deschis cu toți cei care nu gândesc ca ei sunt timișorenii, care au avut parte în anul care se încheie de multe “cadouri” și surprize din partea administrației Fritz: taxe si impozite mai mari, căldură și apă caldă scumpite, servicii de salubritate mizerabile, distrugerea unor mici afaceri locale etc.“, este de părere Radu Țoancă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole