USR Timiș dezamăgit de foștii parteneri: Alianța PNL cu PSD este o trădare a promisiunilor făcute românilor care au votat în 2020 pentru valorile liberale și modernizarea României – #oprimhotia

USR Timiș a comentat, printr-o postare pe Facebook, decizia PNL de a negocia formarea unei coaliții de guvernare cu PSD.

“PSD înseamnă, de 30 de ani, hoție, distrugerea industriei românești și privatizarea ei frauduloasă. Înseamnă  nepotism și căpușarea statului. Este cauza rămânerii în urmă a României, a sărăciei și migrației a milioane de oameni, copiii , frații și părinții noștri. PSD este cu adevărat un partid predictibil și stabil, așa cum explică azi cu cinism PNL refacerea USL, dar doar în rău. Este vinovat de mineriadele,  Colectiv, OUG, 10 august, marțea neagră. Ani după ani, PSD a demonstrat că nu se poate schimba. Singurul lor obiectiv. să pună mâna pe banii publici, să se îmbogățească și să nu răspundă în fața legii“, susțin cei din USR Timiș.

PNL a trădat promisiunile făcute românilor

“Alianța PNL cu PSD este o trădare a promisiunilor făcute românilor care au votat în 2020 pentru valorile liberale și  modernizarea României. Pentru România vor fi ani irosiți, care ar fi putut fi investiți într-o mare reformă a administrației, de la bază până la vârf, a marilor sisteme ale statului, de la pensii până la coloșii energetici. Fără o astfel de reformă, miliardele PNRR vor fi pierdute, dacă vor mai putea fi primite.  USR a rămas singurul partid care mai luptă pentru o schimbare din temelii a statului și o politică făcută cu cinste, dechidere față de nevoile oamenilor și profesionalism. Mai avem o șansă în 2024. Până atunci noi ne vor face datoria să oprim avalanșa de hoție care va cuprinde România. Veniți lângă noi să #oprimhotia“, mai precizează sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole