Consilierul local Pro România, Roxana Iliescu, dorește să afle opinia timișorenilor despre noul regulament privind terasele din Timișoara.
De aceea alesul local invită cetățenii să-și spună părerea pe pagina sa de Facebook, unde își prezintă opiniile în privința noilor reglementări.
“În cursul zilei de ieri a avut loc dezbaterea publică pe tema Regulamentului pentru terasele din Timișoara. Ați urmărit dezbaterea? Voi ce credeți despre programul de funcționare, dimensiunea teraselor, sau despre intenția administrației Fritz de a interzice racordarea teraselor la energie electrică, fapt care interzice de fapt iluminatul teraselor sau difuzarea de muzică? Chiar aș vrea să aflu care este opinia voastră și vă invit să lăsați sub formă de comentarii părerile voastre. Eu vreau să încep cu o veste bună și vă anunț pe calea asta faptul că intervenția mea legată de design-ul umbrelelor a fost apreciată de Arhitectul Șef ca fiind “o sugestie foarte bună!”. Mai exact, noul Regulament prevedea ca fiind acceptată doar un anumit tip de umbrelă pentru cartierele istorice Cetate, Elisabetin, Iosefin si Fabric, conform art. 28 pct. 1 și a deja celebrei Anexe 8. Propunerea mea, agreată de Arhitectul Șef, a vizat acceptarea și a umbrelelor tip “ghiocel”, astfel cum apar în pozele de mai jos. Eu cred că sunt foarte drăguțe, elegante și mult mai practice pentru comercianți (pentru că permit un numar mai mare de mese), dar și pentru consumatori (șanse mai mici să le curgă apa-n cap când plouă). Privitor la dimensiunea umbrelelor, reglementata la art. 28 pct. 1, au fost prezentate în cadrul dezbaterii niște fotografii cu umbrele deja existente din Piața Unirii, care sunt puțin mai mari decat cele admise în Regulament cu diametrul maxim admis de 3,5*3,5 și înălțimea de maxim 3,1 m. Arhitectul Șef a admis faptul că diferența nu este sesizabilă și în consecință cred că cel puțin în spațiile larg deschise precum Piața Unirii ar trebui permise dimensiuni puțin mai mari, maxim 3,80 cât sunt cele deja existente“, a scris Roxana Iliescu.
Epic si Fratelli ar dispărea
“Referitor la alte prevederi ale Regulamentului, aplicabile teraselor din Cetate, Elisabetin, Iosefin, Fabric, Piața Victoriei și malurile Begăi, contestate de comercianții prezenți la dezbatere, iată care sunt opiniile mele: reducerea suprafețelor teraselor, cu titlu exemplificativ, dar fără a ne limita la aceasta, vezi Anexa 2, aspect care ar avea consecință scăderea semnificativă a încasărilor: cred că în mod special dimensiunea teraselor din Piața Unirii, unde este spațiu generos, ar trebui reanalizată; interzicerea iluminatului teraselor (vezi art. 24 pct13 si art 28 pct. 6) – este prevăzută doar dotarea meselor cu lumânări, ceea ce cred că reprezintă o uniformizare exagerată, o viziune mult prea romantica pentru gusturile majorității consumatorilor; interzicerea muzicii prin sisteme de sonorizare în spațiu public (vezi art. 28, pct. 7): să nu confundăm orașul cu vreun sanatoriu, dar cred că și într-un sanatoriu o muzică în surdină este acceptată. Mai mult decât atât, cel puțin două locații ar dispărea: Epic si Fratelli (ambele funcționează în cea mai mare parte din an ca terase, cu un specific mai aparte, fiind locații unde mergi în special să asculți muzică și să dansezi); programul de funcționare (vezi art. 25) până la ora 24:00 (duminică – joi) și până la ora 1:00 (vineri – sâmbăta): cred că se impune stabilirea unui program mai lung de funcționare, în special pentru locațiile de pe malurile Begăi/ Piața Unirii. Mai mult decât atât, Regulamentul prevede ca în afară de Cetate, Elisabetin, Iosefin, Fabric, Piața Victoriei, malurile Begăi, programul de funcționare să fie doar până la ora 22:00!? art. 14, care prevede faptul că la 3 abateri constatate în mod repetat indiferent de natura abaterilor constatate, se retrage acordul de funcționare definitiv, fără a se mai elibera un acord în viitor pentru respectivul solicitant: cred că este absolut inadmisibil ca articolul ăsta să rămână în vigoare, cel puțin în această formă, fiind total abuziv“, mai susține consilierul local Pro România.