Proaspătul protocol de colaborare, care nu a fost făcut public, dintre PSD și Pro România Timiș, anunțat recent de șeful social-democraților, Alfred Simonis, produce primele efecte.
Astfel, la nivelul orașului Sânnicolau Mare cele două partide vor acționa împreună împotriva primarului penelist, Dănuț Groza, a anunțat liderul local PRO, Manuel Farca, care a publicat o fotografie cu liderul local PSD, Florian Ivan.
“PSD Sânnicolau Mare și Pro România Sânnicolau Mare nemulțumite de modul în care este administrat orașul nostru și-au dat mâna și au hotărât să transpună în practică și la Sânnicolau Mare protocolul semnat la nivel de județ dintre cele două partide. Astfel pe viitor vor avea poziții comune în Consiliul Local și își vor coordona acțiunile la nivel de oraș. Liderii celor două partide își doresc cererea unei opoziții puternice, hotărâtă dar constructivă în încercarea lor de a stopa derapajele administrative și risipa banilor publici ale actualului edil. Cele două partide locale speră că prin acest demers al lor să mobilizeze toți cetățenii orașului nemulțumiți de actuala administrație și să schimbe modul de administrare al orașului“, a scris Manuel Farca, pe pagina sa Facebook.
La alegerile locale din 2020 atât Manuel Farca, cât și Florian Ivan au candidat pentru funcția de primar al orașului Sânnicolau Mare.
Rezultatele au fost următoarele: Manuel Farca – 594 de voturi, adică 12,85%; Florian Ivan – 405 voturi, adică 8,76%, în condițiile în care alegerile au fost câștigate de Dănuț Groza cu 3.134, adică 67,81%.
Reamintim că primarul Dănuț Groza și-a vândut singur două terenuri din patrimoniul orașului Sânnicolau Mare, chiar cu ajutorul unor PSD-iști din Consiliul Local.