Florin Cîțu nu poate să mai fie premier într-un guvern cu PSD, a declarat, astăzi, prim-vicepreședintele social-democrat Sorin Grindeanu, după ședința Comitetului Politic Național al partidului.
“Știți că noi am inițiat și am votat o moțiune de cenzură prin care Florin Cîțu a plecat din funcția de premier. E un lucru de la care nu facem rabat. Florin Cîțu nu poate să mai fie premier într-un guvern în care are în componență PSD. Noi am sancționat deja capacitatea lui Cîțu de a conduce un guvern. PSD consideră că etapa Florin Cîțu premier a fost depășită de ceva vreme“, a spus Sorin Grindeanu.
La rândul său, președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, tot astăzi, că propunerea de premier este, conform deciziei din partid, președintele PNL iar „direcția de guvernare nu are nicio legătură cu partenerul, dacă noi ne menținem obiectivele noastre”.
Membru al echipei câștigătoare, șeful PNL Timiș, Alin Nica, a fost ironic la adresa lui Sorin Grindeanu într-o intervenție la Radio Timișoara.
“Dacă negocierile se vor încununa cu succes și vom reuși să impunem câteva proiecte capitale pentru noi, regionalizarea, schimbarea Constituției, reformele sistemului de pensii, salarizare, implementarea PNRR-ului, atuncea o coaliție cu așa forță în Parlament ar avea mai mari șanse de a-și pune în aplicare programul de guvernare. Mai avem și varianta cealaltă cu USR-u sau mai există chiar varianta alegerilor anticipate sau chiar a intrării în opoziție a PNL-ului. (n.r. Sorin Grindeanu a declarat astăzi că PSD nu va intra într-un guvern cu premier Florin Cîțu). Eu cred că sunt doar niște bomboane de supt pentru cei care dezbat politică, negocierile serioase se poartă în spatele ușilor închise. Varianta cu premier de la PSD doar în varianta în care PNL nu va fi în coaliția de guvernare, nu întrevăd o astfel de variantă“, a declarat Alin Nica.
În ceea ce privește coaliția de guvernare locală și județeană, Alin Nica spune că e puțin probabil să se producă vreo modificare în viitor, conform RTM.
Foto: opiniatimisoarei