Timișoara – deputata SOS de Timiș, Ana-Marcela Baș, reacție după crima de la Cenei: răspunderea penală a minorului nu trebuie să însemne automat închisoare – fara reacții emoționale pripite

Deputata S.O.S. România de Timiș, avocata Ana-Marcela Baș, a transmis, sâmbătă, un comunicat de presă în urma evenimentului tragic petrecut în localitatea Cenei, caz care „a șocat deopotrivă comunitatea locală și întreaga opinie publică”. Parlamentarul a transmis, în primul rând, condoleanțe familiei îndoliate.

Îmi exprim profunda îngrijorare față de gravitatea acestui act de violență, care nu poate și nu trebuie să rămână fără un răspuns ferm din partea noastră a tuturor. Este un caz care ne obligă pe toți la responsabilitate, nu la reacții emoționale pripite”, a arătat deputata.

În ceea ce privește dezbaterea publică privind răspunderea penală a minorilor, Ana-Marcela Baș consideră că este necesară o discuție legislativă, însă nu în sensul introducerii pedepselor cu închisoarea pentru copii. Potrivit acesteia, o eventuală analiză a scăderii pragului de răspundere penală ar trebui să vizeze strict infracțiuni grave comise cu violență, precum omorul, tentativa de omor, violul sau agresiunile sexuale, și doar însoțită de măsuri speciale, adaptate vârstei.

Răspunderea penală a minorului nu trebuie să însemne automat închisoare. Rolul statului este să intervină ferm, dar educativ și corectiv, nu să distrugă definitiv viața unui copil. Vorbim despre măsuri obligatorii: evaluare psihologică, consiliere, supraveghere strictă, programe educaționale și de reintegrare”, a subliniat parlamentarul.

Deputata a arătat că tragedia de la Cenei scoate în evidență și un „eșec colectiv”, afirmând că accentul nu ar trebui pus exclusiv pe pedepse, ci și pe prevenție. În acest context, ea a menționat lipsa școlilor profesionale, a activităților extrașcolare, a cluburilor sportive sau culturale și a intervenției timpurii.

Responsabilitatea este una comună: familie, școală, autorități locale. Soluția nu este o lege scrisă sub presiunea emoției, ci o intervenție coerentă care să protejeze societatea, dar și să ofere șanse reale de corectare minorilor”, se mai arată în comunicat.

Referindu-se la cadrul european, Ana-Marcela Baș a precizat că România nu este o excepție, legislația națională fiind aliniată cu cea a majorității statelor membre ale Uniunii Europene. Tema răspunderii penale a copiilor sub 14 ani este discutată în multe țări, însă majoritatea statelor europene nu îi consideră penal responsabili pe copiii de vârstă mică, preferând mecanisme sociale, educative și de protecție.

Potrivit comunicatului, majoritatea țărilor europene stabilesc vârsta minimă de răspundere penală la 14 ani sau mai mult, iar recomandările Consiliului Europei și ale Agenției UE pentru Drepturi Fundamentale susțin ca privarea de libertate a minorilor să fie ultima soluție, după epuizarea alternativelor educative și de reintegrare. Sunt menționate și excepții, precum Regatul Unit, unde pragul este de 10 ani, situație care a generat controverse și dezbateri publice, în timp ce alte state, precum Olanda, Germania sau Spania, aplică mecanisme extinse de măsuri alternative și proceduri speciale pentru minori.

Deputata a mai arătat că România se confruntă cu două probleme majore: un deficit de implementare a politicilor de protecție și a alternativelor la detenție și un deficit administrativ și de coordonare între instituții. Potrivit acesteia, lipsa investițiilor în prevenție duce la reacții preponderent punitive, nu preventive.

Ca parlamentar și ca avocat cu experiență în probleme privind minorii și traficul de persoane, consider că soluția nu este o lege simbol, ci un pachet legislativ integrat”, a concluzionat Ana-Marcela Baș, subliniind necesitatea unor studii de impact și a consultării experților în drept penal al minorilor înainte de orice reformă legislativă de substanță.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole