Bătaie mare pentru funcția de șef la Poliția Locală – au rămas patru candidați din șase înscriși la concursul pentru director executiv

Au mai rămas patru candidați pentru concursul de ocupare a funcției de director executiv al Direcției Poliția Locală Timișoara

Patru candidați au fost declarați admiși la proba selecției de dosare din cadrul concursului deschis pentru ocuparea funcției de director executiv al Direcției Poliția Locală Timișoara și vor susține zilele următoare celelalte probe. La acest concurs, primul desfășurat de la înființarea acestei direcții și până în prezent, s-au înscris inițial 6 candidați.

”Este un concurs riguros pentru că ne dorim ca cel care va ocupa funcția de director al Poliției Locale Timișoara să reformeze instituția și să o aducă mai aproape de cetățean, să avem polițiști locali care ies mai des din birouri și ajung în cartiere, acolo unde sunt problemele reale ale oamenilor. Apoi, avem o mare provocare și în digitalizarea instituției, care să ușureze interacțiunea între poliție și cetățeni”, a spus primarul Dominic Fritz.

În urma analizei dosarelor depuse, comisia de concurs a decis respingerea a doi candidați, care nu îndeplineau condițiile de vechime și de studii, cerute prin anunțul de concurs. Cei 4 candidați admiși vor susține, în 10 februarie, probele eliminatorii de testare a competențelor lingvistice de comunicare în limbi străine și de testare a competențelor în domeniul tehnologiei informației. Ambele probe sunt eliminatorii. În data de 14 februarie, candidații admiși vor susține proba scrisă.  

Sindicatul din Primăria Timișoara a contestat concursul și a solicitat să aibă un membru în comisia de concurs și un membru în comisia de soluționare a contestațiilor, cerere respinsă de conducerea primăriei deoarece sindicatul nu și-a probat reprezentativitatea.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole