VEST: trupul tânărului medic înecat duminică la Văliug în Lacul Gozna a fost găsit – scafandrii au intervenit la adâncimi de 28-30 de metri

Scafandrii militari au extras trupul unei persoane adulte de sex masculin din lacul Gozna, situat în localitatea Văliug.

Persoana urmează a fi identificată.

Vă reamintim că de 5 zile în această zonă se desfășoară o amplă misiune de căutare a tânărului medic în vârstă de 30 ani bănuit că s-a înecat duminică.

Această operațiune a fost extrem de dificilă din cauza vizibilității scăzute pe fundul lacului, a declarat inspectorul şef al ISU CS locotenent-colonel Ionel Tilca.

Adâncimea ajunge undeva la 28 m, dacă am reținut corect, 30 m este adâncimea maximă la care scafandrii inspectoratelor județene sunt brevetați să intervină. Dacă și detectorul acela ne ajută și ne micșorează aria de căutare, noi sperăm să putem identifica o locație în care să cercetăm cât se poate. Este a 5-a zi. Sperăm ca corpul persoanei să nu leviteze, să stea încă pe fundul lacului pentru că vizibilitatea este aproape de zero. Chiar dacă se folosesc la lanterne, e foarte greu de identificat. Noi vom continua. Dacă rezultatul la finalul zilei va fi unul negativ, vom solicita sprijinul și altor județe din țară”, a declarat şeful ISU CS locotenent-colonel Ionel Tilca joi dimineață înaintea reluării căutărilor.

Timp de patru zile pompierii cărășeni și scafandrii din cadrul ISU Arad, Hunedoara și Salvo Timișoara au depus eforturi susținute pentru căutarea persoanei dispărute în apele lacului Gozna.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole