VIDEO. Timișoara: accident la intersecția Gheorghe Lazăr cu Cetății – neacordarea de prioritate a băgat un șofer în spital

Un accident rutier s-a produs luni dimineață, în jurul orei 07:00, la intersecția străzii Gheorghe Lazăr cu bulevardul Cetății din Timișoara.

Potrivit primelor informații, un bărbat de 43 de ani, care conducea un autoturism pe strada Gheorghe Lazăr, dinspre strada Timiș, a efectuat un viraj la stânga pe culoarea verde a semaforului și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 57 de ani, care circula din sens opus, pe strada Cloșca, tot pe culoarea verde a semaforului.

Cauza accidentului a fost neacordarea de prioritate de trecere.

În urma impactului, șoferul de 57 de ani a fost rănit și transportat la spital.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa video: InfoTraficTimisoara/Cosmina Pupaza

Recomandările noastre

Cele mai citite articole