De la 1 august, România a intrat într-o nouă eră fiscală – una în care statul își mută greutatea pe umerii cetățenilor, în timp ce continuă să toarne milioane de euro într-un fotbal lipsit de orice performanță invada de submediocrități și meciuri cu stadioane goale.
TVA-ul a crescut, accizele s-au majorat, impozitul pe profit s-a modificat, iar mamele care își cresc copiii acasă au fost scoase de pe lista asiguraților la sănătate – cu excepția cazului în care își plătesc singure contribuția, dintr-o indemnizație deja insuficientă.
Pe scurt: trăim într-o țară în care statul îți ia mai mult, îți oferă mai puțin și totuși își permite să finanțeze stadioane și echipe de fotbal cu bani publici, ca și cum dezvoltarea reală a comunităților ar începe de la gazonul proaspăt montat și nu de la spitale, școli sau politici sociale coerente.
Este valabil și în Timiș unde autoritățile județene își investesc energia – și mai ales banii publici – în echipe de fotbal și stadioane care înghit milioane, dar aduc înapoi doar populism și PR ieftin.
Fotbalul – prioritate de stat; gaura din portofel – dezinteres guvernamental
România are, în prezent, zeci de stadioane construite sau renovate cu fonduri publice în ultimii ani. Unele cu costuri de peste 100 de milioane de euro bucata. Multe dintre ele sunt în orașe în care spitalele sunt în colaps, iar drumurile se rup sub greutatea propriei neglijențe. Dar autoritățile locale și centrale se întrec în declarații pompoase despre „mândria locală” și „promovarea sportului”, în timp ce tot ei măresc TVA-ul la alimente și medicamente.
Echipele de fotbal – adesea mediocre – sunt sponsorizate din bugetele primăriilor și consiliilor județene, în timp ce pensionarii abia își permit medicamentele și părinții sunt forțați să-și retragă copiii de la after-school-uri din cauza scumpirilor în lanț.
Deci dacă ești mamă în Timiș și ai un copil sub doi ani, ești o povară pentru sistem. Dacă ești un club de fotbal cu zero performanță, dar cu o galerie extrem de agresivă și care poate fi folosită electoral ca masă de manevră, ești „investiție în viitorul sportului”.
Când organizezi conferințe de presă cu steaguri și salve de PR pentru „salvarea” unei echipe fanion, dar nu spui un cuvânt despre povara pe care o impus pe spinarea cetățenilor, îți trădezi, de fapt, adevăratele intenții. Nu ești acolo pentru cetățeni. Ești acolo pentru imagine. Pentru poza cu fularul echipei la gât. Se aruncă bani pe meciuri fără miză, în timp ce localități din Timiș nu au canalizare. Se invocă sponsorizări pentru fotbal în timp ce părinții își dau ultimii bani pe medicamente pentru copii.
Iar apoi ni se cere „înțelegere” și „solidaritate” pentru taxele mai mari.
Este fotbalul un lux? Nu. Dar este, categoric, un domeniu care nu ar trebui să fie prioritatea unui stat în criză fiscală.
Cu alte cuvinte, în România 2025, dacă îți crești copilul acasă, statul te taxează. Dar dacă ești un club de fotbal cu rezultate îndoielnice și tribune goale, statul îți plătește deplasările, cantonamentele, fotbaliștii și antrenorii.
Sportul e esențial într-o societate sănătoasă. Dar sportul susținut artificial, din bugete locale sărăcite, în timp ce infrastructura medicală, educațională și socială este la pământ, devine un lux indecent.
Când primarii și președinții de consilii județene se laudă cu stadioane în timp ce orașele lor n-au o maternitate decentă sau un centru de îngrijire de top, ne aflăm într-un stat care a pierdut legătura cu realitatea.
România nu are nevoie de mai multe stadioane goale și echipe de liga a doua plătite de contribuabili.
Nu poți cere populației să strângă cureaua în timp ce tu, ca stat, îți tragi treningul cu sigla clubului local și te pregătești de o nouă inaugurare festivă cu artificii plătite din impozitul pe profit al firmelor mici.
Un guvern responsabil nu ar trebui să ceară sacrificii fiscale de la populație pentru a susține pasiuni locale și orgolii politice.
Până atunci, în România se va continua cu aceeași rețetă păguboasă: mai multe taxe, mai puțină protecție socială – și încă un stadion inaugurat cu panglică roșie, în timp ce în maternitatea din oraș lipsesc incubatoarele.
„Priorități timișorene”
Nu e lapte la copii,
Dar fotbalul ia multe mii.
Copii stau flămânzi în casă,
Să avem stadion de clasă.
Mama plânge la ghișeu,
Taxe noi, dar… mingea-i zeu.
Bani publici, cu ochii-nchiși,
Pe tribune și-un vis viu.
Șoseaua e un crater plin,
Dar vestiarul e divin.
Școlile n-au căldură-n iarnă,
Dar echipa are ”iarbă”.
Alb-violet spre purpuriu
Banii merg spre polul stâng
Cât timp e gol în portofel,
La ce ajută un meci pe un stadion ca el?
