Neam prost – șeful PNL Timiș, Alin Nica, cu mașina pe pietonala Mărăști pentru a intra la teatru cu ministrul Culturii, Raluca Turcan

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, îmbrăcată la o paiață, toată în turcoaz, o imagine șocată asortată cu botoxul în exces și operațiile estetice care practic i-au schimbat întreaga înfățișare, se află într-o vizită la Timișoara, așa cum puteți citi AICI.

Raluca Turcan a vizitat, la Timişoara, mai multe instituţii de cultură, a avut întâlniri cu responsabili din domeniul cultural şi urma să participe, vineri seară, la spectacolul Infernal Comedy de la Teatru Național Timișoara, în care joacă celebrul actor John Malkovich.

Însă, așa cum stăm bine unor demnitari certați cu bunul simț, chiar dând dovadă de neam prost, pe strada Mărăști, stradă pietonală, înaintea spectacolului, și-au făcut apariția mai multe mașini, prima dintre ele, cea neagră din fotografie, cu număr TM01CJT, fiind chiar mașina de serviciu a șeful PNL al CJ Timiș, Alin Nica.

Așadar, Alin Nica a intrat cu mașina pe pietonală până la intrarea laterală a Teatrului Național Timișoara, demonstrând încă o dată, dacă mai era nevoie, că porecla de “Țăranul de la Dudești“ i se potrivește perfect.

Nu uitați! Aceasta este imaginea “Timișului la nivel european“ pe care o promitea PNL Timiș în 2020.

Oare Poliția Locală i-a admendat?

Scandal în PNL Timiș – fostul viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, atac devastator la Nicolae Robu: spune povești de adormit copiii – este agresiv în limbaj – aberațiile unui om desprins de realitate – împroșcă cu noroi în oricine îndrăznește să aibă o altă părere și a ajuns să se lupte cu el însuși

Un nou scandal a izbucnit în PNL Timiș. De data acesta protagoniști sunt fostul primar al Timișoarei, Nicole Robu și fostul viceprimar PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără. Tema conflictului este…

Recomandările noastre