Alegeri cu emoții la PSD Lugoj. Călin Dobra era să piardă deși era singurul candidat

Membrii Organizației Partidului Social Democrat din Lugoj și-au ales, vineri după-amiază, noua conducere.

Singurul candidat înscris pentru funcția de președinte al PSD Lugoj a fost Călin Dobra, care era și președinte interimar al organizației locale, din noiembrie 2020.

Chiar și așa, alegerile nu au fost lipsite de emoții, iar un incident neașteptat era să răstoarne complet rezultatul final.

Una dintre condițiile validării alegerilor era ca viitorul președinte să susțină un discurs.

Dar, vizibil emoționat, Călin Dobra, gâtuit și cu vocea tremurândă, abia a reușit să-și încheie cuvântul, fără de care alegerile puteau fi anulate, au declarat pentru Buletin de Timișoara, surse participante au declarat sub protecția anonimatului.

Aceleași surse spun că prin Lugoj circulă informații despre atitudinea revanșardă a liderului suprem al PSD Timiș, “Ayatollahul“ Sorin Grindeanu, și despre marginalizarea forțată și intenționată a lui Călin Dobra pe care “OUG13“ o aplică în amintirea conflictelor mai vechi dintre cei doi. Drept dovadă vicepremierul nici nu a participat la alegerile de la Lugoj.

Au participat în schimb, prefectul Mihai Ritivoiu, fostul prieten al șefului CJ Timiș, cât  fost șef, care apoi a devenit prieten al noului șef al PSD Timiș, Alfred Simonis, prezent în prezidiu; fostul deputat Bianca Gavriliță, o aprigă opozantă a lui Călin Dobra, sau secretarul general al PSD Timiș, senatorul Sebastian Răducanu.

Nu au lipsit nici primarii din zona Lugojului, cum ar fi primarul de la Coșteiu, Petre Carebia, a cărui fiică a fost angajată de Călin Dobra în CJ Timiș, iar acum este secretara vicepreședintelui PNL, samsarul imobiliar din Moșnița Nouă, Alexandru Proteasa sau fostul primar de la Mănăștiur, Ionel Curuți, zis “Cucă“, cel care încă are un cuvânt greu de spus în zonă, și care și-a pierdut mandatul datorită Agenției Naționale de Integritate.

“Dottore“ în agricultură – vorba primarului Claudiu Buciu, cadru universitar agricol și acum președinte de organizație municipală, Călin Dobra ar fi poate potrivit să ajungă ministru al Agriculturii după demisia lui Adrian Chesnoiu.

Însă se pare că noul președinte al PSD Lugoj nu țintește atât de sus, mizele mici fiind mai pe plac sau singurele accesibile în momentul actual, deoarece, potrivit unui comunicat al PSD Timiș, Călin Dobra și-a fixat ca obiectiv principal recâștigarea conducerii Primăriei Lugoj la alegerile din 2024.

“Pe fondul unor nemulțumiri acumulate ale cetățenilor, a unei campanii agresive împotriva PSD, la nivel național, dar și din lipsa unei strategii pe termen lung, conducerea primăriei a fost pierdută după 12 ani. Este obligatoriu să înţelegem că nu trebuie să rămânem fără reacţie, că trebuie să adaptăm mijloacele şi acţiunile politice la nevoile locuitorilor și localității. Pentru a deveni apreciată în comunitate, activitatea noastră în plan local va trebui să fie relevantă faţă de nevoile oamenilor şi adaptată specificului local. Trebuie să le transmitem oamenilor speranţe pentru viitor şi să luăm deciziile cele mai bune pentru ca ele să se împlinească, nu trebuie să ne intereseze neapărat votul, ci calitatea vieții lugojenilor. Vom primi voturi dacă vom fi aşa cum aşteaptă oamenii să fim, dacă vom reuși să construim un parteneriat real cu lugojenii. Propunem o echipă înnoită, omogenă, alcătuită atât din oameni cu experiență politică, cât și din membrii noi, tineri, care, deși nu au experiență în acest domeniu, sunt oameni care au ceva de spus în domeniul în care performează. Este o echipă alcătuită din oameni de acțiune, capabili să facă față încercărilor zilnice din orașul nostru, cu o viziune, care conţine multe reguli, măsuri şi recomandări, ştiind foarte bine că numai dacă ne propunem un proiect politic pe termen lung, vom reuşi să trecem peste momentele grele în care ne-am aflat de multe ori, pentru a recâștiga încrederea oamenilor și conducerea Primăriei Lugoj!”, a spus Călin Dobra, conform sursei citate.


În cadrul conferinței extraordinare de vineri a fost aleasă conducerea completă a Organizației PSD Lugoj: Călin Dobra – președinte;  Oana Tyukodi – secretar executiv;  Cristian Oros,  Florin Subțire, Daniel Jurjescu – vicepreședinți; Iosif  Crăciunescu,  Marius Belin, Andreea Ionescu, Ionuț Dumitriu, Simina Ghiurchi, Emanuel Blaj, Liliana Băluță, Doru Bohotici, Baru Cosmin, Marius Baboniu– membri.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole