VIDEO. Tunelul feroviar de la Bata cu linie dublă arată spectaculos – lucrările sunt aproape de final – are 603 metri lungime și permite viteze în tunel de 160 km/h – a fost săpat după o nouă metoda de tunelare austriacă folosită în premieră

Tunelul feroviar de la Bata din județul Arad face parte din proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria”, parte componentă a Coridorului IV Pan-European. Proiectul vizează tronsonul 2 și tronsonul 3, subtronsonul 2b: Cap Y Bârzava – Cap Y Ilteu.

Suntem încântați să anunțăm că lucrările la tunelul feroviar Bata, de pe Magistrala 200, sunt aproape de final! Construcția, adică tunelul propriu-zis, are un procent de execuție de 99%. În momentul de față se realizează lucrări de semnalizare și iluminare a tunelului, precum și montarea mâinii curente (cu rol de protecție pentru accesul în tunel). Tunelul a fost săpat după o nouă metoda de tunelare austriacă folosită în premieră în țara noastră”, a transmis CFR Infrastructură Timișoara.

Despre Tunelul Bata:

– Lungime: 603 metri

– Km 559+967 – 560+570

– Adâncime: 27 metri sub munte

– ⁠Localizare: Între Bârzava și Ilteu

– Viteză maximă: 160 km/h pentru trenurile de călători și 120 km/h pentru trenurile de marfă

Detaliile proiectului Subtronson 2b:

– Valoarea inițială a Investiției: 2.188.242.120 lei fără TVA,

– Constructor: Asocierea WEBUILD – FCC Construccion – SALCEF – THALES,

– Sursa de finanțare: fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul de Coeziune și de la bugetul de stat.

– Lungimea subtronsonului: 36,042 km

Mai multe imagini cu tunelul de la Bata pe pagina de Facebook a Buletin de Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole