VIDEO. Dominic Fritz primit de președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, alături de președintele României, Nicușor Dan – discuție amicală între cei trei

Buletin de Timișoara vă informa, vineri, despre faptul că primarul Timișoarei, Dominic Fritz, se află în drum spre Germania, unde participă la o vizită oficială alături de președintele României, Nicușor Dan, alți membri ai executivului.

Ba chiar, Dominic Fritz a publicat pe pagina sa de Facebook un selfie din avionul care se afla în drum spre Germania, așa cum puteți citi AICI.

Pe parcursul zilei, primarul Timișoarei alături de președintele Nicușor Dan și delegația din România, au fost primiți de președintele federal Frank-Walter Steinmeier, la Palatul Bellevue din Berlin, așa cum puteți vedea în VIDEO de AICI.

Vizita în Germania mai cuprinde o întrevedere cu cancelarul german Friedrich Merz.

Agenda vizitei cuprinde discuții la nivel înalt privind aprofundarea relațiilor bilaterale, cooperarea în domeniul apărării și atragerea de investiții germane în România.

De asemenea, delegația va avea întâlniri cu reprezentanți ai mediului de afaceri și cu membri ai comunității românești din Germania.

Reamintim că în mai 2023, președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a efectuat o vizită de două zile la Timișoara, așa cum puteți citi AICI.

Dominic Fritz, la mitingul Dreapta Unită dedicat Zilei Europei: pe 9 iunie oamenii au de ales între Alianța PSD-PNL, o păcăleală periculoasă, de un provincialism corupt, răutăcios şi periculos și Dreapta Unită, un proiect modern şi asumat proeuropean, cinstit şi ambiţios

Candidatul USR susţinut de Alianţa Dreapta Unită pentru un nou mandat la funcţia de primar al Timişoarei, Dominic Fritz, consideră că miza acestor alegeri electorale trebuie să fie oprirea „cinismului…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole