Pacienţii internaţi la Sanatoriul Marila, judeţul Caraş-Severin, sunt mutaţi, ieri, la Spitalul din Oraviţa, după ce o parte a acoperişului clădirii s-a prăbuşit, fără a exista persoane rănite.
Circa jumătate din cei 60 de bolnavi sunt transferaţi cu ajutorul autospecialelor ISU, restul fiind duşi au mijloace ale Primăriei.
Din imaginile disponibile AICI se vede cum bolnavii sunt cărați efectiv în pături și puși la coadă pentru a se urca în autobuze.
Potrivit ISU Caraș-Severin, nu au existat victime.
În jurul ore 11.00, prin sistemul unic de urgență 112, a fost anunțat faptul că o parte din acoperișul Spitalului Marila s-a prăbușit. Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost direcționate în sprijinul colegilor de la ISU Caraș-Severin pentru a sprijini evacuarea celor 60 de pacienți internați în acest spital. Jandarmii cărășeni au reușit alături de pompieri, personal al Primăriei Oravița, angajați ai spitalului și cetățeni cu simț civic, să evacueze toți pacienții și bunurile personale ale acestora. Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au asigurat si măsurile de ordine și siguranță publică în zona unității spitalicești, arată, ISU CS.