VIDEO: avans de 50% pe șantierul noului podul peste Mureș de la Fântânele de pe Centura Aradului – proiectul prevede și construcția unui pasaj peste calea ferată Arad-Timișoara

Se lucrează intens la noul podul peste Mureș de la Fântânele de pe Centura Aradului.

Valoarea investiției este 308 milioane lei, iar Aradul va fi primul municipiu reședință de județ care va avea un inel de centură complet, după finalizarea investiției.

Da construim centura Arad-Fântânele-Vladimirescu, cu pod nou peste Mureș, la Fântânele, și un pasaj peste calea ferată Arad-Timișoara! Ne apropiem de 50% stadiul lucrării! Odată cu finalizarea acestui drum, municipiul Arad va avea un inel integral de centură. După ce legăm drumul Arad-Timișoara de drumul Arad-Deva, de acolo vom continua această lucrare și vom lega drumul Arad-București de Arad-Oradea“, a declarat șeful CJ Arad, Iustin Cionca.

Acesta a anunța în luna octombrie 2023 că a fost emisă  autorizația de construcție și pentru centura Aradului, cu pod nou peste Mureș.

A fost emisă autorizația de construcție pentru centura de sud-est a municipiului Arad, un proiect al Consiliului Județean. Aradul este județul cu cele mai mari investiții în infrastructura rutieră. După construirea celor 11 km, care vor include un nou pod peste Mureș, la Fântânele, și un pasaj peste calea ferată, la Arad, datorită efortului Consiliului Județean Arad, susținut de Ministerul Transporturilor și de CNAIR, municipiul Arad va avea un inel integral de centură. Urmează predarea amplasamentului către constructor, firma PORR, care are la dispoziție un an și jumătate pentru finalizarea lucrării. Vă reamintesc că acesta este primul proiect din România semnat de CNAIR cu un Consiliu Județean, pentru o astfel de investiție. Contractul de finanțare a fost semnat la Arad, în prezența premierului Nicolae Ciucă și a ministrului de Interne, Lucian Bode. Valoarea investiției este 308 milioane lei. După realizarea acestui segment de drum, Aradul va deveni primul municipiu reședință de județ care are un inel de centură complet. Mulțumesc conducerii CNAIR și Ministerului Transporturilor pentru colaborarea excelentă și pe acest proiect, și pe proiectul drumului expres Arad-Oradea“, declara Iustin Cionca.

VIDEO AICI.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole