Viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, promite un nou drum de 4 benzi, câte două pe sens, separate printr-un parapet și un pod peste calea ferată

Primarul Dominic Fritz a semnat cu societatea FIP Consulting contractul de proiectare, faza SF, pentru realizarea obiectivului Noua Radială Vest.

Radiala Vest reprezintă un bulevard nou care va fi construit în continuarea străzii Gării și va face legătura cu viitoarea Centură Vest. Legătura cu centura se va întinde pe aproximativ 2,7 kilometri, din care 1 kilometru va fi realizat prin proiectul de radială vest al primăriei și 1,7 kilometri prin proiectul de drum de legătură al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Realizarea celei de-a 8-a artere radiale a Timișoarei reprezintă un pas important înainte, conectând zona centrală Timișoarei la rețeaua de drumuri naționale prin strada Gării. Aceasta reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte pentru a impulsiona dezvoltarea orașului spre vest. Pe viitor, acest drum va fi un culoar vital pentru transportul și dezvoltarea economică a orașului”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

La rândul său, viceprimarul USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, spune că Noua Radială Vest este una din cele mai mari investiții în infrastructura Timișoarei a făcut azi un pas înainte.

Contractul pentru Noua Radială Vest a fost semnat oficial, aducând un nou bulevard în oraș care va continua de la strada Gării până la Centura de Vest (proiect în lucru la CNAIR). Această arteră va fi a opta radială din Timișoara, adică unul din drumurile importante care conectează orașul cu zona centrală și care transportă un volum mare de trafic. Adăugarea acestei noi artere va ajuta la degrevarea traficului în zona vestică a orașului.

Investiția va include:

4 benzi, câte două pe sens, separate printr-un parapet

un pod peste calea ferată din vestul orașului

un sens giratoriu la intersecția cu strada Carpenului

iluminat public stradal, rețele de apă și canalizare

trotuare cu o lățime de 2-3 metri

piste de bicicletă de minim 1,5 metri lățime

spații verzi de minim 1,5 metri lățime.

Mai mult, am inclus o cerință specială în contract: firma care va realiza documentația trebuie să ne prezinte o variantă în care trotuarele și pistele de bicicletă sunt separate fizic, în platformă proprie, de calea rutieră. Această soluție va asigura siguranța și confortul pietonilor și bicicliștilor, precum și o mai bună fluiditate a traficului. Pe termen lung, realizarea unei centuri complete rămâne soluția cea mai importantă. Suntem în dialog constant cu Ministerul Transporturilor și CNAIR pentru proiectele majore din Timișoara și îi sprijinim în fiecare etapă. Deși prima încercare a CNAIR de a finaliza Centura Sud a eșuat, sperăm ca viitorul constructor să ducă acest proiect până la capăt, chiar dacă încă nu s-a încheiat licitația pentru reluarea lucrărilor“, a declarat Ruben Lațcău.  

Timișoara are în prezent 7 radiale majore, respectiv Calea Șagului, Calea Martirilor, Calea Buziașului, Calea Lugojului, Calea Sever Bocu, Calea Aradului, Calea Torontalului și strada Gheorghe Lazăr/Cloșca/Ovidiu Balea, toate realizate în anii ‘70. Acestea reprezintă culoarul de transport principal pentru traficul metropolitan, precum și cel de tranzit de la nivel național și internațional, care alimentează drumurile municipiului. Radialele sunt, de asemenea, arterele rutiere care susțin cel mai mare număr de mașini dintr-o zi.

Valoarea estimată a contractului este de 730.000 lei (fără TVA) și termenul de realizare este de 330 de zile de la emiterea ordinului de începere, din care 90 de zile pentru asistență tehnică din partea societății care elaborează documentația.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole