Primăria Timișoara nu va plăti factura de peste 60 de milioane de lei emisă de societatea de termoficare Colterm.
Reprezentanții societății Colterm au anunțat zilele trecute că banii primiți de municipalitate de la Guvern au fost alocați pentru a ajuta termoficarea, dar Primăria i-ar fi plătit în contul unor obligații deja existente.
Viceprimarul Ruben Lațcău afirmă că Primăria nu poate să plătească acei bani către Colterm pentru că nu i se cuvin.
“Dacă Guvernul ar fi vrut să dea direct către Colterm o sumă de bani, atunci ar fi dat-o. Motivul pentru nu a făcut-o este că nu pot legal da bani către o companie chiar dacă ar ca acționar statul, la fel cum nu poate nici primăria să dea bani fără titlu. Probabil că și domnul administrator special este sub o presiune foarte mare, este o modă acum din partea domnului Cârceie și a administratorului judiciar să vânture plângerile penale în fiecare zi în tot felul de adrese, ori această tactică ori faci cum spun eu ori te omor nu funcționează în Primăria Timișoara. Legea prevede foarte clar cum se pot da acești bani dacă Guvernul ar fi vrut să dea bani în mod direct ar fi făcut-o cum a făcut cu Compania Energetică Oltenia, căruia Guvernul i-a dat anul trecut 200 de milioane de lei în mod direct“, a spus Ruben Lațcău, citat de Radio Timișoara.
În replică, administratorul special al Colterm, Cristian Amza, a precizat că nu acționează niciodată la presiunea cuiva.