VIDEO. Timișoara: prinde contur noul stadion din Calea Buziașului – acoperișul este în execuție în fabrică și urmează să fie montat

Lucrările continuă într-un ritm susținut pe șantierul noului stadion de pe Calea Buziașului din Timișoara

Potrivit viceprimarului USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 50%. VIDEO AICI.

Până la finalul anului întregul acoperiș ar trebuie să fie montat fiind deja în execuție în fabrică.

Mai bine de jumătate din noul stadion e gata. Constructorul menține un ritm susținut – printre altele, acoperișul e deja în execuție în fabrică. Până la final de an, dacă nu apar situații neprevăzute, va fi montat și acoperișul“, a declarat Ruben Lațcău.

Noul stadion de pe Calea Buziașului costă peste 120 de milioane de lei, fonduri asigurate din bugetul local.

Cu o suprafață construită de peste 10.000 mp, 10.101 locuri în tribune, gazon natural și dotări ultramoderne, stadionul va fi de categoria 4, în conformitate cu cerințele UEFA și IFAB și va putea găzdui inclusiv competiții internaționale.

Dominic Fritz: lăsați familia mea în pace

Primarul Timișoarei a reacționat la informațiile apărute în spațiul public conform cărora se mută într-o casă de 300.000 de euro. “M-am obișnuit, din ziua în care mi-am declarat candidatura la…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole