VEST: grav accident rutier – un bărbat a murit după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit frontal o autoutilitară

Pompierii Secției Brad au intervenit de urgență, la un accident rutier care a avut loc pe DN 76, la ieșirea din municipiul Brad spre Baia de Criș. 

La fața locului au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o ambulanță cu un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.

La sosirea la locul accidentului, în care au fost implicate 2 autovehicule, echipajele de intervenție au constatat că au rezultat 2 victime, una rănită ușor iar cealaltă aflată în stare de inconștiență. Pentru cea de-a doua, un bărbat de 56 de ani, au fost aplicate manevre de resuscitare, dar, din păcate, acestea nu au avut niciun rezultat, fiind declarat decesul“, a transmis ISU Hunedoara.

Poliției Hunedoara, în accident au fost implicați doi bărbati de 56, respectiv 32 de ani.

În data de 23 octombrie 2023, în jurul orei 10:30, un bărbat de 56 de ani, din orașul Hațeg, în timp ce conducea un autoturism pe DN76 (la km 35+450m), din direcția Oradea către Brad, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoutilitara condusă de un bărbat de 32 de ani, din comuna Baia de Criș, care se deplasa din direcția Brad către Oradea. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto în vârstă de 32 de ani și a unui pasager de 34 de ani, din comuna Ribița, aflat în autoturismul condus de acesta, precum și decesul conducătorului auto de 56 de ani (cadavrul bărbatului a fost preluat de către reprezentanții S.J.M.L. Hunedoara-Deva, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzelor exacte ale decesului)“, arată IPJ Hunedoara.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, în cadrul căruia vor fi stabilite cauzele exacte ale producerii evenimentului rutier.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole