Miercuri, pompierii Detașamentului Deva au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, pe raza localității Cristur, unde a avut loc un accident rutier.
”În sprijinul pompierilor a fost alocat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Pompierii au constatat că, în accident au fost implicate două autocamioane, rezultând rănirea unuia dintre conducătorii auto. Bărbatul a fost asistat medical la fața locului și ulterior a fost transportat la UPU Deva pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri”, a transmis ISU Hunedoara.
Circulația rutieră a fost blocată pe sensul de mers Sântuhalm – Hunedoara.
”La data de 28 august 2024, în jurul orei 08:45, un tânăr de 24 de ani din comuna Aușeu, județul Bihor, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 787 în localitatea Cristur, circulând pe contrasens, în condiții ce vor fi stabilite pe parcursul cercetărilor, ar fi efectuat o manevră de întoarcere spre dreapta, peste marcajul dublu continuu, pentru a intra în curtea unui depozit, intrând în coliziune cu un alt autocamion condus de un bărbat de 56 de ani, care circula regulamentar pe banda 1, a sensului sensul de mers Deva spre Hunedoara,. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto de 56 de ani, care a fost preluat și transportat la spital de către un echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a precizat Poliția Hunedoara.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală.