USR Timiș: unii se luptă cu mafia, alții stau la masă cu ea – Alin Nica să explice timișenilor de ce ține în brațe personaje dubioase din anturajul său

USR Timiș a reacționat după dezvăluirile de presă privind afacerea Dubai în care este implicat șeful PNL și CJ Timiș, Alin Nica împreună cu șeful să de cabinet Iosif Borsetă Nicoară.

Într-un comunicat de presă filiala Timiș a USR solicită șeful administrației județene Alin Nica să explice timișenilor de ce ține în brațe personaje dubioase din anturajul său, unele cercetate de instituțiile statului, altele cu legături în lumea interlopă.

Mai mult, USR Timiș susține că în timp ce administrația Dominic Fritz luptă cu mafia di oraș, administrația județeană Alin Nica stă la masă cu ea.

“Informațiile apărute ieri în presa națională despre întâlniri organizate departe de ochii timișorenilor, care au cuprins persoane dubioase cu legături în lumea interlopă și la care a participat chiar șeful PNL Timiș, Alin Nica, sunt nu doar penibile pentru județul Timiș. Sunt de-a dreptul revoltătoare. La acele întâlniri se discuta despre terenuri de zeci de hectare aflate la marginea Timișoarei, în zona aeroportului și care urmau să fie tranzacționate în mod netransparent pentru construcția unui terminal cargo. USR Timiș susține pe deplin dezvoltarea aeroportului, care este un motor economic al județului, însă în folosul cetățenilor și nu al unor grupuri de interese obscure sau clanuri interlope. Cu atât mai grav este că în spatele organizării acestor întâlniri ar sta chiar șeful de cabinet al președintelui Consiliului Județean Timiș, ceea ce arată că părțile implicate știau extrem de clar cu cine urmează să se întâlnească și în ce scop“, se arată în comunicatul USR Timiș.

Dezvoltarea Timișului trebuie să se facă în mod transparent și nu decisă în cadrul unor întâlniri dubioase la care lumea interlopă stă la masă cu oficialitățile județului.

“Condamnăm modul de acțiune al șefului PNL Timiș, Alin Nica, care nu este în concordanță cu valorile europene pe care clamează că le susține. Dezvoltarea Timișului trebuie să se facă în mod transparent, deschis și asumat, cu informarea corectă a cetățenilor și nu decisă în cadrul unor întâlniri dubioase la care lumea interlopă stă la masă cu oficialitățile județului. Timișoara a mai trăit asemenea vremuri pe timpul fostelor administrații, iar rezultatele dezastruoase le vedem la tot pasul. Primarul Timisoarei, Dominic Fritz, duce o luptă deschisă și mult așteptată cu moștenirea interlopilor care îl înconjurau pe fostul președinte PNL Timiș, Nicolae Robu. Faptul că succesorul lui în scaunul de șef de partid pare să coboare în aceeași mocirlă este profund îngrijorător. Alin Nica trebuie să explice timișenilor de ce ține în brațe personaje dubioase din anturajul său, unele cercetate de instituțiile statului, altele cu legături în lumea interlopă“, mai precizează sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole