Un social-democrat adevărat! Senatorul PSD Timiș, Sebastian Răducanu, moare de grija patronului, dar niciun cuvânt despre salariat

Senatorul PSD Timiș, Sebastian Răducanu, el însuși proprietar de club, și-a făcut deja un obicei din a purta de grijă patronilor din Timișoara, adică colegilor de breaslă, uitând că acum reprezintă și interesele cetățenilor.

Ca un social-democrat de stil nou acesta nu suflă o vorbă despre drepturile salariaților sau despre modificarea Legii Dialogului Social, care ar fi mai potrivite cu fișa postului.

Pentru a doua oară în ultimele zile parlamentatul PSD Timiș reacționează în privința problemelor pe care mediul privat timișorean le are cu administrația din municipiu, despre care puteți citi aici.

“În spatele oricărei afaceri de succes există o luptă continuă. O luptă care are ca scop dezvoltarea ta continua pentru a putea oferi cele mai bune servicii. În această luptă, statul ar trebui să-ți fie partener, nu adversar. Venind din domeniul HoReCa și cunoscând problemele actuale, mă alătur demersului HORETIM. Împreună, tragem un semnal de alarmă. Administrația Fritz pune în pericol dezvoltarea orașului și blochează orice încercare de dialog cu mediul privat“, spune senatorul PSD Timiș, despre ieșirea publică a celor din Horetim pe care o găsiți aici.

Cât privește salariatul…nicio vorbă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole