Pe 25 ianuarie Agenția Națională de Integritate a anunțat că a sesizat Parchetul General pentru conflict de interese, respectiv folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, în cazul șefului PNL și CJ Timiș, Alin Nica, acuzat de ANI că în perioada în care era primar al comunei Dudeștii Noi (mandatul 2016 – 2020) “a participat la luarea unor decizii ce au adus un folos patrimonial în valoare de 132.000 lei unei entități în cadrul căreia deținea calitatea de membru și, totodată, a emis pentru aceasta o autorizație de construcție și mai este acuzat de săvârșirea infracțiunii de fals în declarații”, așa cum puteți citi pe larg AICI.
Astăzi, 27 ianuarie, știripesurse.ro prezintă o dezvăluire legată de dosarul șpăgilor de la CNAIR în care este invocat numele deputatului PNL Timiș, Ben Oni Ardelean.
“Numele fostului ministru PSD al Transporturilor Mihai Răzvan Cuc și al deputatului Ben Oni Ardelean, ar fi fost invocate prin prisma devoalării unor pretinse fapte de mare corupție de către fostul director din CNAIR, Florea Dascălu, ar fi încercat să „îl toarne„ procurorilor anticorupție pe deputatul PNL Ben Oni Ardelean, „în cârca„ căruia a încercat construcția unor pretinse fapte trafic de influență. Astfel, afirmă sursele STIRIPESURSE Florea Dascălu ar fi susținut în actul II în fața anchetatorilor DNA Timișoara că deputatul PNL Ben Oni Ardelean ar aștepta de la el 300.000 de euro pentru a-i facilita acestuia numirea într-o funcție mare la CNAIR, mai precis cea de membru al Consiliului de Administrație a Companiei“, așa cum puteți citi în continuare AICI.
Reamintim că deputatul PNL Timiș, Cosmin Șandru și fostul consilier județean și director al STPT, Nicolae Bitea, sunt deja trimiși în judecată de DNA pentru corupție.