Timișoara: tur ghidat la Facultatea de Arte și Design -ateliere de autocunoaștere prin desen

Un nou Tur ghidat la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, de această dată veți fi ghidați de asist univ. dr. Smaranda Moldovan.

Proiectul Arta în comunitate și-a propus să aducă oamenii mai aproape de artă și arta mai aproape de oameni și în acest context organizează multe activități creative pentru publicul din Timișoara.

Vineri 28 aprilie de la ora 18 sunteți invitați să descoperiți Facultatea de Arte și Design din Timișoara (Strada Oituz 4). Veți avea ocazia să admirați creații inedite ale studenților, precum și expozițiile actuale și nu în ultimul rând veți afla mai multe despre secțiile disponibile în cadrul facultății.

Participarea este gratuită și se adresează atât copiilor cât și adulților, însă necesită înscriere la linkul: https://forms.gle/XQn9e7zj1VB8UWiEA

Tot în această săptămână în cadrul proiectului Arta în comunitate se desfășoară mai multe ateliere de autocunoaștere și dezvoltare personală cu profesioniști în diferite domenii în școlile din Timișoara.

Luni, 24 aprilie a avut loc un atelier la Liceul Tehnologic Transporturi Auto susținut de Iosif Szenasi (psiholog și psihoterapeut). Tot luni la Școala 15 elevii au avut ocazia să o întâlnească pe Diana Szenasi (psiholog, psihoterapeut și creator handmade) la un atelier de autocunoaștere.

Marți și joi elevii de la Școala 21 au ocazia să o întâlnească pe Livia Mateiaș (artist vizual) la ateliere de autocunoaștere prin desen. Iar vineri tot la școala 21 se joacă basket. Elevii liceului vor fi ghidați de Adina Stoedin (jucătoare profesionistă de Basket). Adina a fost parte din Echipa Națională de Basket a României și a jucat pentru diverse echipe de club atât în țară cât și în Europa. În prezent este antrenoare de basket în Timișoara.

Atelierele din școli organizate în cadrul proiectului Arta în comunitate au ca scop facilitatrea întâlnirii dintre elevi și diferiți profesioniști care pot deveni modele inspiraționale pentru elevi. Unul din obiectivele acestor întâlniri este reducerea riscului de abandon școlar.

Evenimentele se desfășoară în cadrul proiectului Arta în comunitate, organizat de Uniunea Artiștilor Plastici Filiala Timișoara în parteneriat cu studioul artouching.  

Proiectul este finanțat prin Fondul pentru un viitor mai bun în comunităţi Timişoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole