Timișoara: Orhan Pamuk a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest: de 18 ani am alături de mine gărzi de corp

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2006, se află la Timişoara, pentru două zile, timp în care a avut o întâlnire cu publicul timişorean şi a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest. Pamuk nu a dorit să se refere la politică, dar a spus că îşi doreşte ca actualul preşedinte turc, Recep Tayyip Erdoğan, să nu mai câştige următoarele alegeri.

Orhan Pamuk a fost invitat de Universitatea de Vest din Timişoara la o întâlnire cu publicul timişorean, în cadrul conferinţelor „La UVT, cultura este capitală!”. Scriitorul a dialogat cu Radu Paraschivescu.

El a explicat şi prezenţa gărzilor sale de corp.

Nu vreau să pozez în victimă. De 18 ani am alături de mine gărzi de corp. Vreau să pot să glumesc deoarece jurnaliştii au mereu replici pe această temă. Eu chiar fac glume şi le spun că au fost vremuri în care aveam trei bodyguarzi. Acum am unul. Aşa că n-ar trebui să critic Turcia prea mult, pentru că e totuşi o îmbunătăţire a situaţiei”, a declarat Orhan Pamuk.

Scriitorul a fost întrebat despre politica din ţara sa, dar s-a limitat să spună doar că speră că actualul preşedine Recep Tayyip Erdoğan nu va mai fi ales în această funcţie.

Îmi doresc ca actualul preşedinte Erdogan să piardă alegerile. Totul depinde de ce va fi la urne la alegerile generale care vor avea loc peste 40 de zile. Şasele sunt 50-50”, a precizat Pamuk.

Marţi, Orhan Pamuk a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, într-o festivitate specială pentru spaţiul cultural şi intelectual românesc şi european.

Orhan Pamuk s a născut în 1952, la Istanbul, şi a crescut într o familie numeroasă, asemănătoare acelora pe care le descrie în romanele „Cartea neagră” şi „Cevdet Bey şi fiii săi”, într o zonă înstărită din Nişantaşı. La douăzeci şi trei de ani, Orhan Pamuk hotărăşte să devină romancier; trăieşte retras în apartament şi începe să scrie. Cu excepţia unei perioade de trei ani petrecute la New York, a locuit numai la Istanbul. Scrie romane de treizeci de ani şi nu a avut niciodată altă meserie. Cărţile i au fost traduse în peste cincizeci de limbi, iar unul dintre cele mai apreciate romane ale sale, „Mă numesc Roşu”, a câştigat în anul 2003 IMPAC Dublin Literary Award. În 2006, Orhan Pamuk a primit Premiul Nobel pentru Literatură, numărându-se printre cei mai tineri laureaţi ai săi.

Timișoara: două școli fuzionează prin absorbție – Școala Gimnazială “Dimitrie Leonida“ va fi preluată de Școala Gimnazială nr. 19 – Școala Gimnazială “Rudolf Walter“ va fi preluată de Liceul Teoretic “Shakespeare“ – elevii nu vor fi mutați, ci vor învăța în aceleași spații

Două școli din Timișoara urmează să fuzioneze în urma unor modificări legislative. Proiectului organizării și funcționării rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole