Timișoara: crize de nervi într-o ședință a Consiliului Județean – Retim la un pas să fie executată din operarea deponeului de la Ghizela de noua firmă a CJ Timiș care a primit aprobarea pentru înființare

Consiliul Județean Timiș a aprobat, joi, în ședință extraordinară, proiectul de hotărâre privind înființarea societății ECO SERV Timiș SRL, o nouă firmă a CJ Timiș care va prelua administrarea celulei numărul trei deponeului de deșeuri nepericuloase de la Ghizela care se află în faza de licitație a construcției, dar posibil și administrarea întregului complex dacă contractul cu operatorul Retim va fi reziliat înainte de termen adică a doua jumătate a anului 2027.

Societatea va avea doi acționari, Consiliul Județean și Primăria Ghizela.

Proiectul a fost votat cu 35 de voturi ”pentru”, deși înainte de vot, discuțiile în comisiile reunite au fost tensionate.

Consiliera județeană, Cornelia Micicoi (Forța Dreptei), a cerut retragerea proiectului, criticând capitalul social de 10 milioane de lei, din care 9.900.000 lei va fi aportul CJ Timiș și 100.000 de lei al Primăriei Ghizela.

Alocăm două milioane de euro, dar nu știm ce se face cu acești bani. Nu e bine să procedăm pe repede înainte. Solicităm o amânare de două săptămâni pentru că nu am fost consultați. Am solicitat o listă sumară de investiții pentru a ști ce se face cu 2 milioane de euro. Am găsit inadvertențe între Actul Constitutiv si alte Hotărâri, nu cred  că se întâmplă ceva major grav daca îl discutăm pentru plenul ordinar din 25 septembrie. Acesta este rugămintea mea și a grupului politic Forța Dreptei-PMP”, a spus Micicoi.

Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a subliniat necesitatea aprobării urgente a proiectului, invocând depunerea excesivă de deșeuri la Ghizela.

Există indicii clare că groapa este supradimensionată. Modul în care CJ Timiș și cetățenii sunt tratați de operatorul deponeului este sfidător. Nu mai permitem să fim șantajați, pentru că am văzut ieri un exercițiu de imagine pe un traseu foarte bine stabilit anterior, s-au dus reprezentații presei cum arată deponeul. Păi, vă invit și eu la deponeu, dar să mergem pe întreaga suprafață, nu doar într-un colț unde arată bine. E foarte urgent să fim cu toate cărțile făcute din timp, e foarte important să avem societatea noastră. În urma controlului Gărzii de Mediu s-a dispus să facem măsurători pentru că există indicii clare ca să nu zic certitudini că groapa în acre depunem gunoiul este deja supradimensionată, s-a depus mai multe decât era cazul și era permis prin autorizație și dacă e adevărat acest lucru, asta înseamnă că nu mai avem dreptul legal să mai depunem în deponeu pentru că nu a fost depus conform de 20 de ani, nici în celula1, nici în celula 2. Facem acum ce nu s-a făcut 20 de ani, să ne asigurăm că este respectat contractul, că cetățeanul nu este sfidat, că gunoiul selectiv nu este aruncat la groapă, așa cum s-a întâmplat, până să vină această administrație, ultimii 2 ani gunoaiele depozitate selectiv erau aruncate la grămadă în deponeu, asta în condițiile în care timișorenii erau amendați dacă nu depuneau selectiv. Eu așa ceva nu mai permit, indiferent ale cui interese le voi deranja”, a afirmat Simonis, care, la un moment dat, a cedat nervos și a ridicat vocea în plen.

Și vicepreședintele PNL al CJ Timiș, Alin Popoviciu, a criticat RETIM și a susținut că noua firmă va readuce controlul asupra deponeului.

La rândul său, consilierul județean USR Zoltan Nemeth, deranjat de insinuările privind anumite interese ascunse care ar bloca înființarea societății, a avertizat că capitalul social este prea mare și că alocarea fondurilor nu este clară în buget.

În timpul schimbului de replici cu Zoltan Nemeth, Alfred Simonis a acuzat anumite interese care încearcă blocarea înființării societății:

Așa cum și Primăria Timișoara a capitalizat noua sa societate SaluT cu 36 de milioane de lei, toată capitalizarea s-a făcut la început pentru că așa ne obligă legea. Suplimentarea ulterioară este considerată ajutor de stat. Înțeleg că nu se dorește înființarea societății. Dl Nemeth, eu nu am insinuat, am spus direct: sunt interese ca această societate să nu se înființeze. Și dv cu consilierii dv aveți acest interes. Punct. Pentru că aveți senzația că Primăria Timișoara contează în societatea respectivă. Nu contează, vă spun eu”, a replicat Alfred Simonis.

De partea cealaltă, deși consiliera județeană Cornelia Micicoi a declarat că vorbește în numele grupului politic Forța Dreptei-PMP, unul dintre aleșii acestui grup, Alin Nica, fost președinte al CJ Timiș, s-a disociat de linia partidului:

Urgența rezolvării deșeurilor este evidentă și am argumente împotriva celor de la Retim care nu își îndeplinesc obligațiile contractuale nici în ceea ce privește contractul de opera de la Ghizela, nici obligațiile care operator de salubrizare în zonele sale. Cei de la Retim au refuzat doi ani să facă un proces-verbal de predare primire cu Colterm pentru stația de sortare de la Timișoara neobținând în acest fel avizul de mediu pentru a putea valorifica apoi deșeurile selective și le-au depozitat la grămadă în deponeul menajer în celula 2 de la Ghizela și acesta s-a umplut mult mai repede decât era planificat în strategia de management a deșeurilor. Acest proiect este bine venit iar rezolvarea problemei este de maximă urgență”, a spus Alin Nica.

Noua societate ECO SERV Timiș SRL va avea un capital social de două milioane de euro, din care 99% va fi deținut de CJ Timiș, iar 1% de comuna Ghizela.

Sediu principal va fi în satul Șanovița, aparținător de comuna Ghizela, iar un sediu principal va fi alocat de Consiliul Județean la Parcul Industrial de pe Calea Torontalului.

De asemenea, a fost aprobată numirea consiliului județean PSD, Claudiu Baiaș, în calitate de reprezentant al Județului Timiș în Adunarea Generală, si primii administrator ai societății: Irina Daniela Costescu, Aurica Zamfiroiu – directorul Direcției de dezvoltare din CJ Timiș și Daniel Otvos.

Societatea va avea și un auditor financiar pe o perioadă de 12 luni care va fi Ocnean Monica.

Reamintim că recent o firmă controlară de un fost parlamentar PSD, SuperCom, a preluat operarea stației de sortare a gunoaielor din Timiș, stație operată tot de Retim.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole