Timișoara: copiii din zona Girocului pot folosi în weekenduri noul teren de sport de la Gimnazială 25 – școala beneficiază de o sală nouă și un teren de sport nou în urma unei investiții de 11 milioane de lei

La Școala Gimnazială 25 din zona Girocului noua sală de sport și noul teren sunt finalizate, iar primăria a efectuat recepția lucrărilor.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 11 milioane de lei, din care peste 8 milioane de lei finanțare europeană, restul fiind acoperiți din bugetul local.

“Investim 20% din bugetul de dezvoltare al Timișoarei în educație. O parte din bani merg spre construcția a 84 de clase și mai multe săli de sport la unitățile de învățământ, atât la școli centrale, cât și la cele de cartier. Obiectivul nostru este să oferim fiecărui copil condiții egale de studiu, indiferent de școala la care merge”, a spus primarul Dominic Fritz.

O parte de din echipamentele sportive au sosit deja. Sala și terenul de sport vor fi dotate cu :

• Mingi de fotbal, baschet, handbal, medicinale

• Porți handbal

• Coșuri de baschet

• Echipament pentru badminton

• Echipament pentru tenis de masă

Potrivit viceprimarului USR al Timișoarei, Ruben Lațcău, dotările includ, de asemenea, o tabelă de marcaj interioară și una exterioară, aparate de fitness, spaliere de lemn, saltele, capre sărituri, cal cu mânere. Valoarea dotărilor sportive se ridică la peste 80.000 de lei.

Un teren de sport nou, de care se bucură atât elevii Școlii Gimnaziale 25, cât și copiii din cartier, în weekenduri.  Această școală face parte din programul „Deschidem curtea școlii”, care permite elevilor din Timișoara să utilizeze gratuit infrastructura sportivă a școlilor după orele de curs“, a spus Ruben Lațcău.

Procedura de achiziție pentru mobilierul necesar, inclusiv scaunele din tribune, în valoare de peste 60.000 de lei urmează să fie relansată.

Se închide traficul pe Mihai Eminescu

Primăria Timișoara anunță că se închide traficul rutier pe b-dul. Mihai Eminescu, tronsonul cuprins între  b-dul. Revoluției din 1989 și str. Michelangelo pentru asfaltare. „Comisia de circulație de la nivelul…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole