Timișoara: amendă de 650 de lei pentru un șofer care a blocat liniile de tramvai în Piața Traian – mașina a fost și ridicată

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au intervenit, în cursul zilei de joi, la o sesizare referitoare la blocarea liniilor de tramvai de către un conducător auto care a staționat neregulamentar.

În jurul orei 14.00, s-a semnalat faptul că un autovehicul se află foarte aproape de liniile de tramvai, perturbând circulația mijloacelor de transport pe Str. Ștefan Cel Mare, în zona Pieței Traian. Polițiștii locali sosiți la fața locului au solicitat și intervenția celor de la Timpark, în vederea ridicării autovehiculului. Conducătorul auto a fost sancționat cu 660 lei, conform OUG 195/2002, cu 3 puncte penalizare la permis și i-a fost ridicat autoturismul marca Volkswagen, care a fost transportat la depozitul din Calea Șagului“, a transmis Poliția Locală.

Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția conducătorilor auto să fie atenți la modul în care opresc sau staționează pe domeniul public, astfel încât să nu perturbe sau chiar să pună în pericol circulația altor participanți la trafic.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole