Razie în zona Făget: polițiștii au dat amenzi de peste 23.000 de lei și au reținut patru permise de conducere, în patru ore

Polițiștii Orașului Făget și cei ai Secției 10 Poliție Rurală Făget, împreună cu jandarmi, lucrători din cadrul I.T.M. Timiș și ai Gărzii Forestiere Timiș, dar și reprezentanți ai Registrului Auto Român, au organizat vineri, în intervalul orar 08:00- 12:00, o acțiune cu efective mărite în zonele de competență, pentru îmbunătățirea climatului de siguranță civică, prevenirea activităților infracționale, creșterea vizibilității elementului polițienesc și diminuarea riscului rutier.

Astfel că, au fost legitimate 251 de persoane și controlate 189 de autovehicule, fiind efectuate 34 de testări cu aparatul etilotest.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 23.055 de lei. Dintre acestea, 74 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002R, pentru nerespectarea normelor rutiere. Totodată, au fost aplicate 2 sancțiuni conform Legii 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, fiind ridicată, în vederea confiscării, cantitatea de 3 mc de material lemnos (cherestea rășinoasă)„, transmite IPJ Timiș.
                                 
Polițiștii au retras opt certificate de înmatriculare și au reținut patru permise de conducere, dintre care: unul pentru neacordare prioritate vehiculelor care aveau acest drept; unul pentru efectuarea necorespunzătoare a manevrei de depășire și două pentru altele abateri.

De asemenea, au fost verificate șase societăți comerciale, fiind lăsate la toate invitații de către reprezentanții I.T.M. Timiș.

Polițiștii au controlat doi agenții de pază, nefiind constatate nereguli.

Activitățile de verificare vor continua și în perioada următoare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole