Un accident rutier a avut loc marți, 23 septembrie 2025, pe strada Coriolan Brediceanu, în zona intersecției cu Calea Circumvalațiunii, implicând un tramvai și două autoturisme.
Potrivit IPJ Timiș, un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul tramvaiului, a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o femeie de 47 de ani. În urma impactului, autoturismul acesteia a fost proiectat într-un alt vehicul oprit pentru a acorda prioritate pietonilor.
În urma accidentului, femeia de 47 de ani a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul tramvaiului și ceilalți călători nu au necesitat asistență medicală.
La fața locului, ISU Timiș a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o motocicletă SMURD și o ambulanță SAJ. Victima a fost găsită conștientă și cooperantă și a primit îngrijiri medicale la spital.
Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în vederea cercetărilor.
