Polițiștii Orașului Faget și cei ai Secției 10 Rurală Făget, împreună cu polițiștii Serviciului Rutier Timiș și cei ai Biroului Rutier Lugoj, au organizat vineri, în intervalul orar 09:00- 13:00, o acțiune cu efective mărite în zona de competență, în vederea asigurării unui climat de ordine și siguranță rutieră, precum și pentru menținerea fluenței traficului rutier.
Au fost legitimate 205 persoane și controlate 145 de autovehicule, fiind efectuate 28 de testări cu aparatul etilotest.
„În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 109 sanctiuni contravenționale, în valoare totală de 36.540 de lei, pentru nerespectarea normelor rutiere, conform OUG 195/2002R. Polițiștii au retras 1 certificat de îmatriculare și au reținut, în vederea suspendării, 4 permise de conducere, dintre care: 1 pentru efectuate necorespunzătoare a manevrei de depășire; 2 pentru viteza; 1 pentru alte abateri„, transmite IPJ Timiș.
Polițiștii timișeni vor desfășura în continuare acțiuni rutiere pentru prevenirea evenimentelor negative.