30 de experți în mobilitate și transporturi din 11 țări – Germania, Spania, Elveția, Coreea de Sud, Africa de Sud, Slovenia, Japonia, Franța, Portugalia și altele – sunt la Timișoara pentru a discuta viitorul mobilității urbane: soluții sustenabile, infrastructură inteligentă și orașe construite pentru oameni.
Cu un buget de dezvoltare de 1,35 miliarde lei în 2025, din care 35% alocat mobilității, Timișoara investește în proiecte esențiale: pasaj și pod Solventul, refacerea pasajului Slavici–Polonă, reconstrucția pasarelei Îndrăgostiților, podul Iuliu Maniu, plus achiziția a 33 de troleibuze și 30 de autobuze electrice. Construim infrastructura de care timișorenii au nevoie — nu doar în centru, ci și în cartierele orașului, a precizat Primăria Timișoara.