Primăriile din județul Timiș se apropie de faliment deși este abia luna septembrie.
Astfel, Primăria comunei Bogda a solicitat ajutorul Consiliului Județean Timiș pentru plata unei facturi scadente din luna martie.
Consilierii județeni din Timiș au aprobat, miercuri, într-o ședință extraordinară de plen, repartizarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Timiș pe anul 2025.
Trebuie remarcat faptul că numele localității pentru care au fost acordați banii este scris greșit în actele oficiale ale CJ Timiș, încă o dovadă că reforma administrativă este un ”real succes”.
Primăria Bogda este condusă de primarul PSD Timiș, Iasmin Ciprian Iovănuț.
”Primăria comunei Bogda a solicitat acordarea unui ajutor financiar pentru plata unei facturi neplătite din data de 19.03.2025, din cauza lipsei resurselor financiare, respectiv suma de 83.300 lei pentru plata Studiului Istoric, necesar pentru elaborarea proiectului tehnic în cadrul proiectului „Reabilitare case tradiționale în Sat Charlotenburg (n.r. denumirea corectă – Charlottenburg), Comuna Bogda, Județul Timiș”, finanțat de PNRR. Studiul nu va putea fi decontat din PNRR, cheltuială râmând în sarcina primăriei Bogda. Având în vedere importanța proiectului pentru promovarea turismului și culturii județului Timiș, resursele financiare insuficiente ale primăriei Bogda, propunem repartizarea sumei de 83.000 lei din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Consiliului Județean Timiș pe anul 2025, pentru unitatea administrativ-teritorială Bogda. După aprobarea, repartizarea și utilizarea sumei conform legislației în vigoare, unitatea administrativ-teritorială va trimite o adresă însoțită de documente justificative privind utilizarea sumei pentru scopul solicitat”, se arată în documentația Consiliului Județean Timiș.
