Timiș: percheziții la Primăria PSD din Ohaba Lungă – o angajată suspectată că nu mergea la serviciu deși încasa salariu

Polițiști de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Timiș au descins, marți dimineață, la trei adrese din județ.

Oamenii legii, sub supravegherea unui procuror, au obținut mandate de percheziții la o primărie, un dispensar medical, dar și un cabinet medical.

Surse judiciare au declarat pentru Lugoj Info.ro ca perchezițiile se desfășoară și la Primăria Ohaba Lungă. Ancheta privește fapte de abuz în serviciu și fals intelectual, perchezițiile de marți dimineață vizând doar comiterea faptei, ulterior urmând să se stabilească și suspecții din acest dosar. Sursele citate susțin că exista suspiciunea că o angajată a Primăriei Ohaba Lunga ar fi fost angajată și la un dispensar medical, aceasta fiind remunerată de la Casa de Asigurări de Sănătate Timiș, deși nu se prezenta la servici. Polițiștii au ridicat mai multe documente de la cele trei adrese și urmează să facă publice informațiile, odată ce ancheta va avansa“, arată publicația lugojeană.

Primăria Ohaba Lungă este condusă de primarul PSD, Gigi Murărescu.

Reamintim că la nivelul municipiului Timișoara, consilierul local PNL, Adrian Lulciuc, a fost acuzat oficial de Agenția Națională de Integritate că a încheiat contracte printr-o firmă cu societăți aflate în subordinea Consiliului Local, față de care oamenii legi momentan nu s-au sesizat de niciun fel.

De asemenea, șeful PNL și CJ Timiș, Alin Nica, a fost acuzat oficial de conflict de interese, fals în declarații și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, față de care nu au avut loc niciun fel de percheziții sau descinderi din partea oamenilor legii.

Totodată, Buletin de Timișoara a dezvăluit că secretarul general al PNL Timiș, Dănuț Groza, și-a vândut de la primăria Sânnicolau Mare pe care o conduce mai multe terenuri, fără ca nimeni să se sesizez până acum.

Importantă se pare însă că este o angajată dintr-o localitate uitată de lume. Probabil că este un simbol al corupției din județ.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole