Timiș: percheziții în Timișoara, Săcălaz, Giroc și Moșnița Nouă pentru destrămarea unei rețele de înmatriculări în fals de mașini aduse din străinătate – firmele implicate făceau şi evaziune fiscală

Un număr de 21 de percheziţii au loc, miercuri, la Timişoara, Arad şi în Capitală, pentru destrămarea unei reţele care se ocupa cu înmatriculări în fals de maşini aduse din străînătate.

Potrivit anchetatorilor, firmele de înmatriculări percheziţionate modificau documentele şi numerele maşinilor aduse din străinătate. Firmele implicate, spun anchetatorii, făceau şi evaziune fiscală.

Poliţiştii şi procurorii DIICOT au ridicat mai multe documente şi vor duce la audieri mai multe persoane.

Percheziţiile fac parte dintr-o operaţiune de amploare la nivel naţional, pe mai multe direcţii, în cadrul căreia sunt organizate în total 205 de percheziţii.

Sunt vizate infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune, fals, spălare de bani, furt calificat, obţinere ilegală de fonduri, contrafacere, abuz de încredere, criminalitate informatică, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiuni în domeniul silvic, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi trafic de persoane.

Din cercetările în cauză a rezultat că, începând cu anul 2021 și până în prezent, prin intermediul unor societăți comerciale, ar fi fost efectuate achiziții intracomunitare de autoturisme rulate din țări ale Uniunii Europene, cu preponderență din Franța, care ar fi fost comercializate, ulterior, pe teritoriul României, fără înregistrarea tranzacțiilor în evidența contabilă a societăților, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor aferente către bugetul de stat. Investigațiile vizează 2 persoane fizice și 4 persoane juridice. În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate bunuri mobile și imobile, 84.300 de lei, 140.705 euro, 121 de autoturisme, 33 de telefoane mobile, 9 laptopuri, 1 desktop, 2 tablete, 1 server, 3 DVR, 1,9 kilogram tutun mărunțit, 2 arme, din care una letală – calibru 7.65 mm proveniență Spania și una neletală, supusă autorizării de calibru 8 mm, 60 de cartușe de vânătoare, 38 de cartușe neletale și 6 cartușe letale, documente contabile și referitoare la achiziționarea, transportul și înstrăinarea mai multor autoturisme, plăcuțe cu număr de înmatriculare franceze“, a transmis IPJ Timiș.

Au fost conduse la sediul Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, în vederea audierii, 7 persoane.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole