Timiș: o macara cu abur construită în 1938 va fi restaurată – folosea forța aburului nu pentru deplasare, ci pentru a ridica greutăți

O piesă de istorie feroviară a Banatului și a României, va fi salvată de la distrugere.

 Macaraua cu abur staționată la Muzeul Căilor Ferate din Jimbolia este o piesă foarte rară, doar câteva astfel de exemplare fiind păstrate în țara noastră.

Construită în 1938 la uzinele Adeltswerke Eberswalde din Germania și având numărul de serie WMA 65.1, folosea forța aburului nu pentru deplasare, ci pentru a ridica greutăți.

Are o capacitate de 65 tone și face parte dintr-o serie de numai 14 exemplare construite între anii 1937-1940.

Au fost folosite în al Doilea Război Mondial la restabilirea circulației pe liniile afectate de luptele de pe teritoriul țării. 

Macaraua s-a aflat în serviciul CFR până la începutul anilor 2000, când a fost trasă pe linie moartă, riscând să fie dusă la fier vechi. Mai mulți pasionați de istoria feroviară au reușit să o salveze și totodată să înființeze un muzeu cu profil feroviar în Gara Jimbolia. Însă de atunci au trecut peste două decenii, timp în care piesa de muzeu s-a deteriorat tot mai mult: vopseaua s-a scorojit, rugina a pătruns tot mai adânc, geamurile cabinei au fost sparte. Ne-am unit forțele cu Casa de Cultură a Orașului Jimbolia, Primăria Jimbolia și asociația Colț de Banat pentru a organiza o acțiune de voluntariat mai puțin obișnuită. Ne vom aduna sâmbătă, 7 octombrie 2023, la gara Jimbolia pentru a ne ocupa de macaraua istorică. Ne-am propus să o curățăm bine și să o revopsim pentru a o salva de la distrugere și a o face mai atractivă pentru turiștii care vizitează muzeul jimbolian“, transmit reprezentanții Asociației Acasă în Banat.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole