La data de 9 august a.c., în jurul orei 15:57, polițiștii orașului Recaș au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că o femeie în vârstă de 38 de ani și 2 minore, în vârstă de 13 și 15 ani ar fi fost la scăldat în râul Timiș, în apropierea localității Bazoșu Vechi, iar acestea nu ar mai fi ieșit la suprafață.
”Polițiștii s-au deplasat la fața locului unde au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, acestea fiind găsite de către apropiații familiei cu care se aflau și aduse la mal. Din nefericire femeia în vârstă de 38 ani, a decedat”, a transmis Poliția Timiș.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
”Astăzi, 09 august, în jurul orei 16:00, pompierii militari timişeni au fost alertaţi cu privire la două persoane posibil înecate în râul Timiş, pe raza localităţii Bazoş. Au fost alertate toate subunităţile de intervenţie ale inspectoratului şi la faţa locului intervin în misiunea de căutare-salvare 20 pompieri cu 7 bărci, precum şi 2 scafandri, şi două ambulanţe SAJ, dintre care una cu medic. Din nefericire, o victimă este declarată decedată, iar cea de-a doua este inconștientă și primește îngrijiri medicale.”, a precizat, la rândul său, vineri, ISU Timiş.
Pompierii au transmis şi o serie de recomandări pentru a evita pericolul de înec:
1.nu intraţi în apă după ce aţi consumat alcool;
2.nu intraţi în apă pe timp de noapte;
3.nu intraţi în apa rece după expunere la soare;
4.nu săriţi în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
5.nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi în apă sau în împrejurimi;
6.scăldaţi-vă doar în locurile special amenajate în acest sens;
7.nu vă scăldaţi în râuri, lacuri, canale de irigaţii ale râurilor, sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci.