Un tezaur impresionant a fost scos la lumină în județul Timiș. Este vorba despre peste 400 de monede de argint descoperite pe un câmp din comuna Găvojdia.
„Tezaurul monetar medieval târziu de la Găvojdia reprezintă o descoperire deosebită. El este compus din 429 de piese de argint: denari ungurești și groși polonezi, fiind vorba deci de monede de schimb. Pe baza primelor observații el se datează în secolul al XVI-lea, fiind regăsite monede bătute începând cu primele decenii ale secolului până la finalul acestuia. Stabilirea exactă a tipurilor monetare, a valorii acestora în timpul circulației lor, precum și a momentului îngropării tezaurului va fi posibilă doar după curățarea pieselor de către restauratori și în urma consultării cu un expert în numismatică. În orice caz acesta se leagă de luptele antiotomane și de cucerirea otomană a regiunii și este posibil ca tezaurul să fi fost îngropat în perioada războiului de 15 ani, la o distanță nu prea mare de cetatea Jdioara”, declară Zsuzsanna Kopeczny, muzeograf la Muzeul Național al Banatului
„Am autorizație pentru detectorul de metale din 2020. Nu sunt la prima descoperire, dar cu siguranță la prima de o asemenea anvergură. În seara în care am detectat primele monede, am scos singur undeva în jur de 50 de bucăți. Mai apoi, am lucrat umăr la umăr cu specialiștii de la Muzeul Banatului și de la DJC Timiș și am reușit să cercetăm întreaga zonă și să dezgropăm încă aproape 400”, spune Petru Eugen Bănățean Dunea, autorul descoperirii
„Este important ca astfel de evenimente să fie corect gestionate. De aceea salutăm gestul celui care a făcut această descoperire. El a anunțat imediat autoritățile și, astfel, cercetarea întregii zone de către specialiști a decurs corect. Colaborarea utilizatorilor autorizați de detectoare de metale cu specialiștii din muzee și cu cei din direcțiile județene pentru cultură este esențială pentru protejarea corespunzătoare a patrimoniului. Orice verigă lipsă în această colaborare, poate duce la deteriorarea majoră și chiar definitivă a unor obiecte și situri”, spune Sofia Berdea, arheolog la Direcția Județeană pentru Cultură Timiș
Ultimul tezaur asemănător descoperit este cel de la Timișoara din 2006, compus din 416 de denari. Tezaurul de la Găvojdia are însă o valoare mai ridicată, datorită prezenței monedelor de schimb poloneze. În momentul de față, monedele se află la Muzeul Național al Banatului, unde un specialist în numismatică se ocupă de cercetarea și datarea lor exactă.