Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, astăzi, că este nemulțumit de ritmul lucrărilor de la centura de sud a Timişoarei, care trebuia să fie realizată în procent de 70% până acum, dar şantierul este, „cu indulgenţă, la 47%”.
Centura de sud a municipiului Timişoara asigură legătura cu Serbia, iar tronsonul de ocolire a oraşului va avea o lungime de 25,69 km, cu o investiţie de 272.432.921 lei fără TVA.
„Există întârzieri, au avut loc o întâlnire cu constructorul, cu autorităţile locale şi judeţene, cu cei de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timiş, astfel încât să găsim soluţii. În acest moment există blocaj la intersecţia cu ‘Drumul boilor’, la centura sud, dar cred că o vom rezolva. CNAIR îşi va suplimenta tot ceea ce înseamnă lucrări în plus faţă de contractul iniţial, dar Primăria Municipiului Timişoara trebuie să se ocupe de relocarea de utilităţi pe teritoriul municipiului”, a afirmat Sorin Grindeanu, într-o declaraţie de presă.
El a asigurat că va interveni în relaţionarea dintre principalii actorii implicaţi în proiect, astfel încât acesta să devină „prioritatea numărul unu” pentru dezvoltarea infrastructurii în zona de vest.
Ministrul Transporturilor a verificat în teren şi stadiul şantierului de la viitorul Pasaj Solventul din Timişoara.
La discuţia purtată, sâmbătă, de ministrul Transporturilor cu oficialii locali, a fost abordată şi problema modernizării tronsonului Arad – Caransebeş, din fonduri europene.