Sorin Grindeanu – preşedinte interimar al Camerei Deputaţilor

Social-democratul Sorin Grindeanu va prelua, de marţi, preşedinţia interimară a Camerei Deputaţilor, conform deciziei Biroului permanent al forului legislativ.

„A fost un vot în care cei de la PSD şi toţi ceilalţi, şapte, au votat, adică o majoritate, au votat pentru mine. Următoarea propunere era doamna Cristina Prună. Având eu majoritatea nici nu s-a mai supus la vot”, a declarat Grindeanu.

Întrebat dacă alegerea sa ar putea fi interpretată ca un pas înainte într-o viitoare colaborare PSD – PNL, el a spus: „Nu, pentru că eu nu am primit voturile PNL în această majoritate. A fost un vot pe o majoritate în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. PNL nu m-a votat”.

După ce Ludovic Orban şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, Biroul permanent a decis, în urmă cu două săptămâni, ca şefia interimară a instituţiei să fie preluată de liberalul Florin Roman.

Interimatul lui Roman a expirat, el fiind ales pentru două săptămâni, prin urmare marţi a fost ales un alt vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor să îndeplinească atribuţiile de preşedinte interimar.

Timișoara: pastorul reformat Tokes Laszlo va contesta la CEDO retragere a Ordinului Naţional “Steaua României“ – distincția a fost retrasă după ce i-ar fi cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, să construiască un “sistem de cooperare naţională“, astfel încât să ofere “protectorat“ Transilvaniei

Fostul europarlamentar Tokes Laszlo a semnat, joi, la cabinetul de avocatură al lui Kincses Elod din Târgu Mureş, sesizarea care urmează să fie înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului…

Recomandările noastre