Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, ripostează după acuzațiile primarului Dominic Fritz că social-democrații apără doar interesele samsarilor imobiliari: plătim cele mai mari impozite din România – este o certitudine pe care nu o poate nega nimeni

Consiliul Local Timișoara trebuia să voteze în ședința de plen de joi un proiect de hotărâre care viza taxele și impozitele locale pentru anul 2025.

Subiectul a stârnit ample controverse, mai ales în USR și PSD, și a fost în cele din urmă retras de pe ordinea de zi de către primarul Dominic Fritz.

Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis anunța, miercuri, că social–democrații vor depune mai multe amendamente la proiect și că susțin eliminarea majorării cu cota adițională de 50% pentru persoanele fizice și juridice, proprietari de clădiri nerezidențiale și autoturisme, din proiectul privind taxele și impozitele din Timișoara, pentru 2025, așa cum puteți citi AICI.

În replică, joi, primarul Dominic Fritz i-a acuzat pe social-democrați că apără doar interesele samsarilor imobiliari și a sponsorilor din campania electorală, așa cum puteți citi AICI.

Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, a ripostat, vineri, la acuzațiile primarului Timișoarei susținând că timișorenii plătesc cele mai mari impozite din țară.

Presa și rețelele de socializare au fost inundate de o mulțime de informații legate de creșterea sau nu a taxelor în Timișoara. Există, însă, un singur adevăr: plătim cele mai mari impozite din România! Aceasta este o certitudine pe care nu o poate nega nimeni, dar, cu toate acestea, unii politicieni contrazic matematica.  Ceea ce încearcă USR să livreze timișorenilor este o minciună potrivit căreia opoziția PSD față de o nouă majorare a dărilor are legătură doar cu mediul de afaceri. Este complet fals. Propunerea colegilor mei consilieri municipali este ca impozitele să scadă pentru toată lumea! Persoane fizice, juridice, clădiri rezidențiale sau nerezidențiale, ca să fie foarte clar!  Noi plătim taxe și impozite mai mari decât la Cluj, Oradea sau București! Ceea ce face USR la Timișoara contravine total discursului pe care liderii acestui partid îl au la București, de unde clamează o dorință arzătoare de scădere a taxelor. Dar după ce trece Carpații, acest îndemn userist se schimbă, iar pe Bega lucrurile se fac exact invers„, a declarat Alfred Simonis.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole