Șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, confirmă plecările de primari din PNL Timiș: Alin Nica rămâne izolat într-un sediu pustiu alături de Dănuț Groza

Buletin de Timișoara a dezvăluit, pe surse, vineri, 20 octombrie, că “PNL Timiș este pe cale să piardă zeci de primari – negocieri avansate la primăriile de orașe și din zona periubană a Timișoarei“.

La nivelul primarilor situația este una explozivă, deoarece nemulțumirile legale de modul de a conduce filiala de către cuplul Nica&Groza a ajuns la punctul critic“, se arăta în articolul respectiv.

Astăzi, 24 octombrie, informațiile prezentat de redacția noastră au fost confirmate chiar de șeful PNL Timiș, Alin Nica, care, într-o postare pe Facebook, a admis faptul că vor exista plecări din partid.

Da, avem oameni care pleacă din PNL pentru că în PNL există libertate și democrație. Atunci când planurile unei persoane nu se mai suprapun peste cele ale partidului, acea persoana are libertatea să plece. Noi nu lucrăm cu angajamente semnate în alb sau cu șantaje. În PNL, oamenii vin, iar unii mai și pleacă. Pentru că noi lucrăm cu principii și cu valori“, a scris Alin Nica.

La rândul său, șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, confirmă plecările din PNL Timiș.

Alin Nica se agață cu disperare de orice poziție publică, un om care se supraevaluează constant, dar este caracterizat de incompetență, rea intenție și jocuri subterane. Este un om tulburat, măcinat de problemele interne din PNL, îi pleacă primari, parlamentari și rămâne izolat într-un sediu pustiu alături de Dănuț Groza. Eu îl invit să fie la fel de vehement și pentru problemele Timișului și Timișoarei, să mi se alăture în toate demersurile pe care le-am inițiat pentru proiectele orașului și județului. Ce va alege? Vendete personale sau interesul timișenilor?“, a declarat Alfred Simonis.

Cât despre principiile și cu valorile după care susține șeful PNL Timiș că lucrează au fost extrem de concret și direct dezvăluite anul trecut de deputatul PNL Timiș, Marilen Pirtea, rector al UVT.

Într-o Scrisoare transmisă în interiorul partidului, care a ajuns în presă, Marilen Pirtea susținea că sutele de tineri înscriși în partid (mulți există doar în hârtii) învață modelul obedienței și al slugărniciei care le oferă accesul la poziții și joburi… atunci PNL Timiș este pe un drum greșit!“.

Mai mult, rectorul UVT arăta că “întâlnirile Forumului Primarilor se transformă în adevărate „tribunale obștești” ce par a veni dintr-o perioadă de tristă amintire a unor vremuri de dictatură, fărădelege și presiune! Nu se ratează niciodată ocazia „de a înfiera cu mânie proletara” pe unul sau pe altul… dintre noi, dintre colegi, dintre cei care ar trebui să funcționăm cu o echipă și ca o familie și, în mod particular, cu „tratament privilegiat” pe unii parlamentari neobedienți și neslugarnici „conducerii supreme”“.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole