Șeful PNL Timiș, Alin Nica, și-a găsit un “aliat valoros“ – pe Diana Șoșoacă, de la SOS România – fosta AUR-istă din Iași s-a opus revocării lui Alin Nica din Consiliul ANI

Senatul României a decis marți, 12 septembrie 2023, revocarea șefului PNL și CJ Timiș, Alin Nica, din funcția de membru în Consiliul Naţional de Integritate al ANI.

Decizia a venit la propunerea PSD și a președintelui interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, șef al PSD Timiș, dar și cu susținerea USR, după ce în luna ianuarie 2023, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Alin Nica, preşedinte al CJ și PNL Timiş, a infracţiunilor de conflict de interese, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi fals în declaraţii, care ar fi fost comise când deținea funcția de primar în comuna Dudeştii Noi, așa cum puteți citi AICI.

Mai mult decât atât, procurorii Curții de Apel Timișoara au început urmărirea penală in rem în dosarul care îl vizează pe fruntașul PNL-ist de la Dudeștii Noi.

Totuși, trebuie reamintit că președinte al Senatului este șeful PNL, fostul premier, Nicolae Ciucă, iar fostul președinte al Senatului este actualul ministru al Justiției, senatorul încă de Timiș, dar dezertată la Argeș, Alina Gorghiu. Așadar, revocarea lui Alin Nica seamănă mai mult cu o reglare de conturi în interiorul PNL, dar cu mâna PSD și USR.

Însă, în plenul Senatului de marți, șeful PNL și CJ Timiș, Alin Nica, și-a găsit un “aliat de nădejde“.

Este vorba despre senatoarea de Iași, Diana Șoșoacă fostă AUR-istă, actualmente conducând partidul SOS România, care s-a opus revocării lui Alin Nica deoarece a invocat “vicii procedurale care ar putea face ca decizia plenului să fie atacată în instanță“.

De altfel, Alin Nica chiar a și precizat după votul din Senat că va ataca decizia în instanță.

Susținerea Dianei Șoșoacă tocmai de la Iași poate fi surprinzătoare, dar nu este.

Buletin de Timișoara a prezentat recent într-un articol faptul că o firmă din Iași, a cumnatei fostului ministru PDL al Educației, Cristian Adomniței, condamnat la peste trei ani de închisoare, are contracte cu administrația PNL a Consiliului Județean Timiș.

Deci, susținerile transjudețene și transpartinice par a funcționa, însă cu sincope, și departe de ochiul electoratului.

Cazul firmei cumnatei fostului ministru al Educației, Cristian Adomniței, nu este singular, iar Buletin de Timișoara va prezenta în edițiile viitoare o sarabandă de firme din Iași care au devenit abonate la banii publici ai CJ TImiș sub conducerea lui Alin Nica.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole